Proiectul Designer în Vitrină continuă
Ținem de/la designerii români
Da, da, nu ne lăsăm. Din anul 2020, anul-reper-știți-voi-de-ce, am hotărât să punem și noi, echipa Vizită de Lucru, alături de revista Fashion Premium Magazine, umărul la ocrotirea talentului designerilor români, oameni care ies de pe băncile școlilor de artă și nu au de nicăieri încurajări sau artiști care au ceva experiență și nu se lasă ușor deturnați de modificările nedrepte ale timpurilor.
Designerii români au nevoie de recunoaștere națională. Trebuie să-i știm, să-i căutăm. Da, ne caracterizează snobismul, vrem să purtăm etichete pompoase, glamouroase, exact ca la casele mari, de parcă doar asta ar pune semnul egal între noi. Vrem să fim priviți cu ochi lacom, să crape vecinul de necaz că noi am avut posibilitatea să punem brand mare pe piept și el nu. De unde o veni nevoia asta de a ne făli, nu știu, vă spun când mă apuc de antropologie. Dar noi am spus că e momentul să ne revenim. E ceva așa de firesc să dai șanse întâi celui care lucrează și se inspiră fix lângă tine. Poate chiar din povestea ta. E organic procesul și totodată vital, de aceea națiile care ne fură ochii și admirația, cei ce ne ademenesc cu produsele lor procedează așa, încurajând în primul rând artiștii din proximitate și apoi cercetează lumea largă. Francezii încurajează întâi designerii francezi, englezii pe-ai lor, polonezii, cehii, maghiarii, la fel. Abia după ce-și dau lor prioritate își permit divagații.
Ba Trebuie
Nu suntem adepții lui Trebuie. În pandemie însă am înțeles că nu ne mai jucăm, ne-am dat seama că Trebuie are sensul, utilitatea lui. Trebuie să dăm șansa de a exista în continuare acestor visători, acestor creatori, că așa vom putea visa și noi în continuare. Pentru a nu seca. Pentru a nu ne usca sufletul. Să descoperim și să cultivăm frumosul creat chiar aici. Că lucrăm în show-biz sau nu, toți simțim că suntem aparte, avem nevoie de a fi unici. Nu mai e cazul să așteptăm recunoașterea internațională, prea vrem un semnal, prea căutăm lumina de la Occident mereu. Hai să aprindem și noi lampa cunoașterii. De ce să nu-i știm și valorizăm înainte de ,mai marii, în domeniu? De ce să nu le dăm o șansă? Doar să gândim ca o familie și se schimbă totul.
Artistul multimedia Marius Tudose și cu mine suntem fanii designerilor români. De la cojoacele Cooperativei Hațegana, purtate și aplaudate în vremuri străvechi, până la creațiile unisex, multi-purpose de tip Highlander ale Mădălinei Mihailovici, cu brandul său, Wanderer. De aceea, între primele demersuri din viața noastră de maturi responsabili atinși de flagelul unei catastrofe mondiale a fost să susținem ce e românesc, să încurajăm să crească notorietatea și calitatea produselor românești, și bineînțeles, ceva care e la îndemână, să ne îmbrăcăm de la români. Am demarat proiectul în anul 2020, cu concursul companiei românești de tradiție, YOKKO. Ileana Popa, o mare iubitoare de artă și talent autohton, a pus la dispoziția designerilor vitrinele magazinelor lor din toată țara, astfel că, în ciuda restricțiilor, artiștii și-au întâlnit publicul, realmente.
Împreună am reușit să adunăm și să rotim în Vitrinele YOKKO peste 100 de designeri formidabili, să-i prezentăm presei, artiștilor din alte domenii, astfel că s-a creat o dorință de a face mai mult, de a diversifica aparițiile, de a expune offline, dar și online. Impulsionați de rezultatele surprinzătoare, am dorit să continuăm să dăm forme diverse Vitrinelor. Să creăm experiențe, legate de frumusețea made in România.
Galateca și lansarea platformei online
Locul: Galeria Galateca din București
Nu ne puteam opri aici. În această toamnă am găsit o mare deschidere la Andreea Sandu, managerul Galeriei Galateca din București, care ne-a pus la dispoziție una dintre Vitrinele sale stradale pentru a continua proiectul. Astfel a luat naștere Designer în Vitrina Galateca. Împreună cu Andreea, Dana și Ana-Maria am găsit feluri atractive de a pune în valoare cei 11 designeri. Și am organizat o expoziție-eveniment, într-un timp record.
Site-ul: www.designerinvitrina.ro
În paralel, am strâns o echipă și am pus bazele platformei integrate www.designerinvitrina.ro prin care să-i cunoaștem mai bine, îndeaproape, cu munca lor creativă, prin povești, interviuri, articole, podcasturi pe designerii noștri talentați care nu-s mediatizați, nuțși permit spații comerciale, nu-s susținuți cu politici dedicate de către stat, nu-s în primele opțiuni ale populației pentru simplul fapt că nu-s cunoscuți.
Oamenii: Designerii, Invitații și Organizatorii
De mare ajutor în planul de curatoriat sunt Cristina Anti și Revista FPM , care susțin la rândul lor, artiștii români. Am (re)devenit colegi și suntem mai puternici. Și avem planuri mari. Vom extinde proiectul și în alte Vitrine. Vom face în toată țara evenimente dar și happeninguri, vom crea experiențe care vor avea drept finalitate sensibilizarea publicului de la noi la creativitate, la munca designerilor de prin partea locului. Vitrinele suntem chiar noi. Deci să expunem designeri români și când mergem pe stradă. Dar toate la timpul lor. Asta este dorința noastră, care vrem să molipsească lumea.
Podcasturi pe www.designerinvitrina.ro, dar și pe Spotify
Nu se putea fără mărturii audio. Informațiile din lumea modei locale au luat și forma de interviuri. Podcasturile au luat naștere din dorința de a ști de la cei mai experimentați lucrători în industria fashion din România care-s provocările lor, ce calități și piedici avem în a ne elibera de constrângeri. Primele 5 podcasturi au fost realizate împreună cu celebra companie de cosmetice românești, Farmec, din Cluj Napoca, care, cu ceva timp în urmă, ne-a fost gazdă a Vizitei de Lucru. Veți putea asculta, deci, vocile și gândurile unor repere în moda românească, iscodite de Gianina Corondan, Marius Tudose și, ocazional, de Cristina Anti, pentru o mai bună înțelegere a fenomenului pe plaiurile mioritice: Doina Levintza, designer-scenograf, Alex Gâlmeanu, fotograf, Oana Păunescu, scenograf, fondatoarea bradului-pionier DADA, Marian Pălie, creator-stilist vestimentar, Lucian Broscățean, designer, profesor la UAD Cluj.
De pe Facebook
Iată ce publica Gianina Corondan, inițiatoarea proiectului, la cald, la sfârșit de septembrie, pe Facebook:
Designer în Vitrină, 27 septembrie, la lumina zilei, în Galeria Galateca
11 designeri talentați, unii la debut, au fost etalați cu munca lor în Vitrinele Galateca.
Curatoriat sprijinit de Revista FPM care susține artiștii români, redactor-șef, Cristina Anty .
Vi-i prezint pe cei 11: Ana Ilie SABINNE Axente, Silvia Serban Official, Edita Lupea , Ruxandra Fashion Shop, IIrina Akkaya, DeCorina Hats – Millinery , Mihaela Glavan Andrei Bryan, Papucei.
Suportul multimedia a fost conceput de artistul Marius Tudose, iar scenografia de Ion Ned Nedelcu și echipa Galateca.
Și mulțumesc, Carmen Bogdan, pentru că ai ținut morțiș să fiu machiată profi. 🙂
S-au alăturat cu entuziasm companii și antreprenori să susțină acest demers.
Cine? Farmec, Crama Oprișor, Sweeteria, Amaze.
Ne-am bătut pe gogoșile fabuloase făcute ca la bunica de Nicolai Tand.
Am gustat bun-bun și de calitate de la Unique by Andreea Andrei.
Noi toți am fost împreună. Cine? Noi, cei care iubim creativitatea și frumusețea și ne vrem designerii de talent cunoscuți și apreciați. Vrem să-și urmeze vocația. Mulțumiri speciale celei cu care am inițiat proiectul, Ileana Popa.
Dintre cei pe care îi știți și voi, au fost prezenți: Ozana Barabancea, Narcisa Suciu, Maria Andrei, Diana Sar, Elvira Deatcu, Alexandra Velniciuc, Crina Matei, Manuela Hărăbor, Silvia Dumitrescu, Alin Galatescu, Irina Mohora, Dana Savuica, Teo Magic Show, Mirela Vescan, Florentina Opris, Adela Diaconu, Adrian Păduraru, Ovidiu Muresanu, Noemi Meilman, Marian Palie.
Dar au mai fost și alții: designeri, Raluca Soare, Kinga Varga, Simona de la BIZAR Concept, Beatrice Lianda Dinu, jurnaliști și mulți pe care poate nu-i știți, au inima generoasă și scriitura cu har, sunt oameni de bază în industria fashion, pe care o slujesc cu pasiune: Dan Piersinaru, Roxana Melnicu, Dana Tacea, Claudia Nicolau-Penda, Gelu Chelu.
Mulțumesc, oameni dragi care-mi sunteți alături: Ina și Dan Pogo Stănescu, Cristina Lazăr, Maria Movileanu, Alex Luca, Flori Vioreanu, aka Fleurane.
Mulțumesc echipei Observator Antena1 în frunte cu Ella Prodan, pentru susținere.
Aplauze tuturor celor care se apropie de creația românească a designerilor, povestesc la rândul lor și le cresc șansele de a se menține pe piață.
Urmăriți-mă pentru mai multe scheme cu designeri români.
Bunul mers înainte
În spatele creațiilor sunt oameni. Cu talent uriaș. Care trebuie susținuți să-și vadă de vocația lor. Că nu vrem să fie obligați să treacă în asigurări sau imobiliare, ca să poată trăi.
Vrem frumusețe din România.
De aceea, vom continua să arătăm Vitrine.