Colonia, care le construiește albinelor o iarnă artificială
Gianina Corondan a stat de vorbă cu Ionuț Ocneanu, de la Colonia, brandul de produse apicole din Curtea de Argeș. S-au revăzut la patru ani după vizita la stupină, iar el a venit cu un proiect de cercetare care sună a science-fiction: să le facă albinelor iarna pe care clima nu le-o mai dă.
Povestea, pe scurt
N-a pornit din pasiune. Un prieten apropiat avea nevoie de un partener și de un loc unde să țină stupii, iar el avea grădină. Față de albine nu era nici pro, nici contra.
Ce a văzut, după o vreme, a fost altceva: un lucru bun, sănătos și, mai ales, scalabil. Vine din vânzări, cu ani de multinațională în spate; soția lui, partenera de business și de viață, vine din marketing. Au construit o fabrică din fonduri proprii, fără finanțări, direct la norme europene.
Azi au peste 1.500 de stupi și vreo doisprezece angajați. Baza e la Curtea de Argeș, iar stupinele urcă spre munte, pe Valea Topologului și pe Valea Vâlsanului, în zone în general nelocuite. Toate produsele sunt certificate ecologic.
Iarna artificială
Proiectul a început în ianuarie 2026 și durează douăzeci și patru de luni, împreună cu trei cercetători de la USAMV Cluj. Ideea pleacă de la o constatare contraintuitivă.
Albinele niciodată nu mor de frig. Și în Siberia cresc albine, n-au nicio problemă.
Problema e căldura de iarnă. Când simt afară cincisprezece grade în decembrie, ies să caute polen, nu găsesc nimic și mor pe drum. Iar oscilația între minus cinci noaptea și douăzeci ziua înseamnă uzură pentru colonie.
Soluția pe care o testează: containere alimentate cu panouri solare, în care temperatura să fie ținută constant la trei grade. O hibernare perfectă, indiferent ce face vremea afară. Urmează să fie brevetată, iar el spune că nu s-a mai făcut nicăieri în lume — gândită mai ales pentru apicultorii cu 50–100 de stupi.
Ce am aflat, pe scurt
Albina nu vrea să te înțepe. Are spirit de autoconservare și știe că moare dacă o face. Înțeapă doar când percepe un pericol. Ce o irită sunt parfumurile puternice, culorile închise și vibrațiile — de-asta stupii nu se pun niciodată lângă drum.
Stupul are aer condiționat propriu. Pentru puiet, temperatura trebuie ținută la 33–35 de grade. Peste atât, albinele stau și ventilează din aripi în loc să lucreze.
Liofilizarea nu e congelare. E uscare prin înghețare, de la minus 35 până la minus 60 de grade. Fructul își păstrează forma și până la 99% din proprietăți, iese ușor ca vata și se poate ține la temperatura camerei. Afinele și zmeura pe care le pun în miere de salcâm se rehidratează direct din ea.
De ce salcâm și nu altă miere. Pentru că nu cristalizează — e o chestiune de raport între glucoză și fructoză. Cu fructe înăuntru, o miere cristalizată ar arăta urât. Iar fructul, golit de apă și umplut cu miere, își crește intensitatea aromei.
Le-a luat patru ani să convingă albinele. Pentru fagurii în rame mici, albinele pur și simplu nu urcau să construiască. Au roit stupi, au încercat, n-au înțeles de ce. Răspunsul era momentul: trebuie să prinzi exact perioada în care colonia vrea să crească.
Ierarhia produselor din stup, după valoare. Lăptișor de matcă, detașat pe primul loc — el explică de ce o matcă trăiește cinci ani, iar o albină 45 de zile. Apoi păstura, propolisul, polenul și, la final, mierea. Care rămâne totuși esențială: fără cules, colonia nu se dezvoltă și nu produce nimic altceva.
Lăptișorul de matcă românesc aproape că nu există în comerț. 99% din ce se găsește pe rafturi vine din China, unde sezonul apicol ține șapte-opt luni. La noi e mult mai scurt.
„Crudă” de pe etichetă înseamnă sub 40 de grade. Iar dacă n-ai eticheta, te uiți la cristalizare: mierea neîncălzită cristalizează uniform, tot borcanul. Cea supraîncălzită cristalizează pe colțuri, neregulat.
Mierea nu e „tot zahăr”. Argumentul lui nu e sentimental.
Mierea e singurul produs natural din lume care poate susține viața de una singură. Dacă consumi miere și bei apă, poți să trăiești.
Tinctura de propolis se dozează pe kilogram. Nu 25 sau 30 de picături, cum scrie pe ambalaje: o picătură pe kilogram de greutate corporală, spun apiterapeuții cu care lucrează. Iar varianta pe bază de apă, la propolisul românesc, n-are după el nici 10% eficiență — funcționează la propolisul verde din Brazilia, care are altă structură și chiar se dizolvă în apă.
Salcâmul se culege de trei ori, în trei județe. Întâi în Oltenia, unde înflorește primul, apoi în zona de deal a Vâlcii, apoi în Argeș. Chiar și în același stup, caturile au gusturi diferite, în funcție de unde era albina când le-a umplut.
Falsurile se depistează tot în Germania. Aceeași concluzie la care ajung toți procesatorii serioși: în România nu există laboratorul care s-o facă.
Despre prevenție, fără ocolișuri
Cel mai vechi și cel mai bine vândut produs al lor e un mix de imunitate cu polen, miere, propolis și cătină. A apărut dintr-o nevoie de acasă: băiatul cel mare avea probleme respiratorii repetate, iar aerul propolizat din stup și produsele apicole au fost ce a funcționat.
Eu de șase-șapte ani n-am mai răcit. Iar dacă am luat o răceală, am tușit o zi, două, și atât.
Restul gamei merge pe aceeași logică. Un mix pentru bărbați, cu ginseng roșu coreean, armurariu și apilarnil — un produs apicol descoperit de un român, obținut din larva de trântor și folosit pentru prostată. Unul pentru femei, cu 4% lăptișor de matcă românesc, cătină și aronia. Și un energy mix cu ghimbir, scorțișoară și turmeric.
Rolul mierii în toate astea e unul foarte practic: face suportabil ce altfel n-ai înghiți. Cătina simplă e amară, ginsengul are un gust neprietenos. În miere, trec.
Nu e ca la pastilă. Am luat nurofenul, nu mă mai doare capul. E vorba de prevenție.
Concluzia: ce ne lipsește față de italieni
La târgurile internaționale se întâlnește cu producători italieni care sunt a patra generație pe o conservă de roșii și care vorbesc despre ea cu o mândrie pe care n-o găsești la noi. Cifra pe care o dă e brutală: ei consumă vreo 80% produse italiene, noi consumăm în aceeași proporție produse străine.
Are și o explicație pentru cum am ajuns aici, formulată de un prieten: după Revoluție, în loc să ne uităm spre vest, ne-am uitat spre alte piețe și am învățat de acolo cum se fac lucrurile.
Regula lui de cumpărător e simplă și verificabilă: dacă un produs scrie că e făcut în Germania și costă mai puțin decât echivalentul românesc, ceva nu se leagă. Matematic, spune el, n-are cum.
Despre paturile așezate peste stupi din Cehia, unde oamenii dorm ca să audă zumzetul, despre de ce diferența de preț dintre bio și convențional a scăzut la 10–20%, despre mierea de mană și insectele de pe spatele frunzelor, și despre ce se întâmplă cu un borcan de miere după 3.000 de ani într-o piramidă, se vorbește pe larg în interviu.
Avem soluțiile ca să ne fie bine mai târziu. E păcat să nu le îmbrățișăm.
Vezi discuția integrală:
