Emanuel Anti, chirurgul care spune că postura ta începe de la mandibulă
Gianina Corondan a stat de vorbă cu dr. Emanuel Anti, medic chirurg maxilofacial și fondatorul EAn Clinic din Iași. Se știu de pe vremea când era rezident. Acum are unsprezece ani de specialitate, o metodă brevetată internațional și o afirmație care schimbă felul în care te uiți la propria postură.
Ce e, de fapt, chirurgia maxilofacială
E specialitatea la care ai acces numai după ce termini două facultăți — medicină generală și medicină dentară — și abia apoi începi o pregătire de cinci ani. Se ocupă de viscerocraniu: teritoriul dintre inserția firului de păr, o linie orizontală care trece prin gât și două linii verticale prin fața urechilor.
Cele mai frecvente cazuri sunt trauma feței și infecțiile, urmate imediat de patologia tumorală. După opt ani în spital de stat, el a ales o supraspecializare în chirurgie ortognatică — intervenția care abordează oasele feței.
Chirurgia ortognatică este cu adevărat chirurgia estetică a feței, pentru că explorează toate țesuturile: de la os, la dinte, apoi la părțile moi.
Cum s-a născut Full Face Recovery
Din nemulțumire. Opera din 2016, calculele ieșeau, pacienții intrau în parametrii ideali, iar el tot nu era mulțumit la controale. Osul și dinții erau rezolvați; ligamentele, mușchii și pielea rămâneau neatinse.
Cum spun artiștii, opera nu era încheiată.
Așa a lipit chirurgia estetică de cea ortognatică. În 2019 a hotărât că metoda trebuie scrisă undeva ca să rămână și a trimis-o spre brevetare la un institut din Belgia — voia o umbrelă internațională, nu doar românească. Ține un curs despre ea în fiecare an, pe 5 decembrie, ziua în care s-a născut.
Ce am aflat, pe scurt
Postura corpului începe de la felul în care muști. La cazurile dificile folosesc posturografie: pacientul e măsurat înainte și după. Poziția coloanei, a umerilor și a șoldurilor se schimbă odată cu poziția mandibulei.
Poziția genunchiului, a pelvisului, a umerilor este dată de felul în care se întâlnesc dinții noștri.
Scrâșnitul din dinți nu e banal. Organismul compensează, dar numai până la un punct: dinții, ligamentele, osul, musculatura, articulația — unul dintre ele va ceda. În medie, spune el, ne ținem dinții strânși două-trei ore pe zi, fără să știm. O gutieră poate preveni tot lanțul.
Un dinte lipsă declanșează o reacție în lanț. Vecinii migrează ca să închidă spațiul, antagonistul coboară, iar osul de dedesubt se resoarbe — pentru că funcția e cea care ține osul pe poziție. Ritmul diferă de la om la om, și de aici vine diferența dintre doi pacienți care primesc răspunsuri opuse despre necesitatea unei adiții de os.
Molarul de minte e cel mai problematic dinte. Poate da patologie infecțioasă, neurologică sau mecanică, iar durerea lui radiază adesea în ureche — de unde drumurile inutile la ORL. Dar extracția trebuie să aibă o indicație medicală, nu doar dorința pacientului sau a medicului.
Botoxul are și o utilizare funcțională. Nu pentru riduri: după chirurgia ortognatică, mușchiul are memorie și tinde să tragă mandibula înapoi, în poziția veche. Injectarea în anumite grupe musculare îl împiedică și previne recidiva. A prezentat metoda la congresul național.
Aceeași anomalie poate fi rezolvată pe două căi complet diferite. A prezentat public două cazuri: unul rezolvat exclusiv prin chirurgie estetică, cu acid hialuronic, altul prin chirurgie ortognatică. Un chirurg plastician și un chirurg maxilofacial văd aceeași față prin principii diferite.
Nicio intervenție nu trebuie să doară. Poate fi inconfortabilă sau neplăcută. Durerea poate apărea după, nu în timpul actului operator.
Estetica a intrat în manuale abia acum doi ani. Când a învățat el, manualele de chirurgie maxilofacială n-aveau niciun capitol despre asta. Astăzi îl au, iar congresele europene și mondiale includ estetica feței.
Miturile care îl deranjează
Că e același lucru cu stomatologul. Confuzia vine din facultate, unde chirurgia maxilofacială are doar câteva cursuri, în anul șase. Consecința practică e că pacienții ajung la el după ce au trecut pe la ORL, neurolog și stomatolog.
Că „dacă rămâne așa” nu se întâmplă nimic. E întrebarea pe care i-o pun cel mai des părinții adolescenților. În spatele ei stă, de fapt, teama de a-și asuma o intervenție — așa că amână, cu ideea că va alege copilul mai târziu. Numai că mai târziu apar deja pierderi la nivelul oaselor și al articulației.
Povestește o zi de consultații în care a încercat, cu o pacientă de 18 ani și părinții ei, să spună toate argumentele. La finalul aceleiași zile a intrat o doamnă de 50 de ani, care a descris singură exact ce el se chinuise să explice dimineața.
Că aspectul feței e o chestiune superficială. Citează un studiu în care unor copii li s-au arătat chipuri și li s-a cerut să spună dacă persoana e bună sau rea. Când comisurile erau puțin căzute, răspunsul a fost, în unanimitate, că e o persoană rea.
Concluzia: unde se rupe relația medic-pacient
De câțiva ani face parte dintr-o comisie de malpraxis și e expert național în specialitatea lui. Acolo îi audiază separat și pe pacienți, și pe medici — și a ajuns la o singură concluzie despre cauza conflictelor.
Ce cere și ce așteaptă pacientul, și ce livrează medicul, nu s-au calibrat. Nu s-au comunicat foarte bine.
De aici și răspunsul lui la întrebarea dacă pacientul poate cere orice: nu poți da ce cere omul, poți da doar ce îți permit rezultatul, experiența și cunoașterea ta. Cel mai bine l-a calibrat, spune el, munca pe zona de afirmare de gen, unde reglajele cu pacientul sunt foarte fine.
Iar mesajul de final n-a fost pentru pacienți, ci împotriva ideii de a deveni pacient.
Să avem mintea de pe urmă cât mai repede. Sănătatea nu e doar scumpă. Uneori e și suferință până o recapeți.
Despre transplantul de față și de ce în România nu se poate face, despre curentul asiatic de pe TikTok în care oamenii se lovesc cu ciocanul în pomeți, despre de ce clinica lui arată ca un mic muzeu și despre de ce poziția dinților dictează cum arată o buză — inclusiv una injectată —, se vorbește pe larg în interviu.
Vezi discuția integrală:
