Oleya, unde uleiul esențial nu se pune niciodată în miere
Gianina Corondan a stat de vorbă cu Andreea Enache și Bogdan Pandelea, fondatorii Oleya, brandul românesc de uleiuri esențiale și cosmetice. Ea e farmacistă, absolventă de Carol Davila. El vine din marketing. Au hotărât să devină antreprenori încă de la prima lor întâlnire — și au petrecut doi ani căutând furnizori până să lanseze ceva.
Povestea, pe scurt
A început cu un blog. Se numea Farmacistul de Serviciu, l-au deschis în primul an de când se cunoscuseră și a ajuns să fie premiat. Pentru ei a fost, retrospectiv, un training: acolo au învățat marketing, peste expertiza ei farmaceutică și peste dragostea pentru creme, rămasă din laboratorul facultății.
Noi am discutat să devenim antreprenori încă de la prima întâlnire.
Au lansat prima gamă de uleiuri esențiale în 2016. Cei doi ani de dinainte i-au petrecut căutând furnizori — nu oricum, ci furnizori cu documentație completă și produs care să reziste unei verificări. Astăzi au patru colege, sediul în Ilfov și un portofoliu de vreo 40 de produse cosmetice, plus între 80 și 100 de uleiuri esențiale.
Greșeala pe care o fac cei mai mulți
Se ia o linguriță de miere, se pun câteva picături de ulei esențial și se înghite. Pare inofensiv. Explicația de ce nu e ține de chimie și merită citită încet.
Mierea se dizolvă aproape instantaneu în contact cu saliva. Uleiurile esențiale sunt hidrofobe — nu se dizolvă în apă; de altfel, ăsta e chiar unul dintre semnele că uleiul e pur. Așa că, odată mierea dispărută, moleculele de ulei se regrupează în picătura inițială. Iar picătura aia, în stare pură, atinge mucoasele: faringe, laringe, esofag, stomac.
Rezultatul, în timp, sunt iritațiile mucoaselor. Varianta corectă, dacă administrarea internă chiar se dorește, e capsula gastrorezistentă, care se deschide abia în stomac — și numai la recomandarea unui specialist, pentru uleiuri care au notificare de supliment alimentar.
Celelalte greșeli frecvente
Aplicarea directă pe piele. Uleiurile esențiale sunt puternice și se diluează întotdeauna în ulei vegetal, în concentrații care diferă după vârstă. La copii, diluție mai lejeră; la adulți, mai concentrată.
Prea mult în difuzor. Aroma devine copleșitoare pentru toată lumea din încăpere și poate da dureri de cap.
La aromaterapie, mai mult nu înseamnă mai eficient.
Ulei vegetal în difuzor. Acolo se pun doar apă și ulei esențial. Uleiul vegetal e strict pentru aplicare pe piele.
Ignorarea interacțiunilor cu medicația. Uleiul de scorțișoară, de exemplu, poate subția sângele — deci nu intră în discuție pentru cineva care ia anticoagulante.
Ce am aflat, pe scurt
Un litru de ulei de trandafir cere 4.000 de kilograme de petale. Pentru comparație: la portocală sau lămâie sunt de ajuns 50 de kilograme pentru un litru. De aici și diferența de preț dintre două produse ale aceluiași brand — 36 de lei versus 200.
Tămâia e scumpă din alt motiv. Rășina se extrage manual, de către localnici care știu exact cum: dacă o iei greșit, arborele nu mai produce a doua oară. Nu se poate industrializa.
Puritatea se dovedește cu documente, nu cu impresii. Un ulei pur are pe etichetă doar denumirea latină a plantei, e obținut prin distilare cu abur, stă în sticlă închisă la culoare și vine însoțit de o analiză gaz-cromatografică, pe care brandul trebuie să ți-o poată arăta.
Testul cu hârtia e doar parțial adevărat. Se spune că un ulei pur nu lasă pată. Numai că vetiverul are o vâscozitate mai mare și se evaporă greu, iar tămâia e rășinoasă. Amândouă lasă pată și amândouă pot fi perfect pure.
„Natural” nu înseamnă automat sigur. Oregano, cimbrul și cuișoarele dau uleiuri numite „fierbinți”, care irită serios pielea dacă nu sunt folosite corect. Argumentul ei e mai scurt: și mătrăguna e naturală.
Ordinea de pe etichetă spune totul. Lista INCI e descrescătoare: ce e scris la final e în cea mai mică concentrație. Iar o certificare bio nu garantează absența ingredientelor problematice — de-aia se uită la ingrediente, nu la sigle.
Nici parfumul nu e nociv în sine. Contează concentrația și tipul de ten. Pentru piele sensibilă, cu dermatită sau psoriazis, se evită. Pentru restul, are și un rol: sunt cliente care nu cumpără un produs fără parfum, pentru că le relaxează. Așa că fac ambele variante.
Bazele cosmetice sunt conceptul cu care au plecat la drum. O bază de șampon sau de cremă, curată, în care clientul își adaugă acasă ce are nevoie: rozmarin pentru căderea părului, acid hialuronic, colagen vegetal. Un fel de bucătărie proprie, cu sfatul farmacistei la telefon.
Aproape fiecare produs s-a născut dintr-o nevoie. Crema cu mușețel a formulat-o când era însărcinată, pentru bebelușa lor. E testată pediatric și se poate folosi de la trei luni.
România poate produce, dar încă nu produce. Au potențial lavanda, menta, coriandrul, bradul — și chiar lucrează cu un furnizor român pentru coriandru. Problema e că sunt foarte puțini distilatori cu volum, standardizare și documentație. Cocosul, în schimb, n-are cum să crească aici.
Linia pe care nu o trec
E cea mai fermă poziție din tot interviul, și vine tocmai de la un brand care trăiește din vânzarea uleiurilor esențiale.
Nu o să recomandăm niciodată înlocuirea sfaturilor medicale cu uleiuri esențiale. Ele ajută, sunt complementare, dar nu înlocuiesc prescripția.
Motivul pentru care insistă: mai întâlnesc cazuri de oameni care renunță la medicație convinși că un ulei esențial le rezolvă totul.
Concluzia: avantajul unui business mic
Au 14.000 de recenzii pe site, verificate — le poate lăsa doar cine a cumpărat efectiv. Recunosc că la primul review al unui produs nou încă dansează prin laborator.
Iar când au fost întrebați ce poate un brand de familie în fața companiilor cu bugete uriașe, răspunsul n-a fost despre ingrediente.
Un business mic are avantajul de a pune povestea în față. Și omul, așa cum e el, profesionistul din spate.
Cu o singură precizare, făcută fără menajamente: la un formular în care li se cereau hobby-urile, n-au știut ce să scrie. Au început cu ea în farmacie și el în corporație, lucrând până la nouă seara, apoi făcând cutii până la miezul nopții. Formula lor e 20% talent și 80% muncă, șaisprezece ore pe zi, de luni până duminică.
Despre autobronzantul cu DHA care nu lasă pete portocalii și de ce acționează altfel decât cremele colorate, despre peptida supranumită „botox” pe care au introdus-o într-o cremă, despre de ce apa de rozmarin făcută acasă nu e același lucru cu un hidrolat, despre lavanda pe care n-o ții în mașină la drum lung, și despre clienta care a primit recomandarea unei creme Oleya de la un dermatolog din Germania, se vorbește pe larg în interviu.
Iar dintre brandurile românești pe care le cumpără ei, primul numit a fost Artesana.
Vezi discuția integrală:
