Apidava, mierea pe care japonezii o verifică pe 129 de parametri
Gianina Corondan a stat de vorbă cu Victor și Alina Mateș, tată și fiică, de la Apidava din Blaj. Au venit cu borcane, cu plicuri de miere cu matcha și cu explicația pentru toate testele de acasă prin care credem că verificăm dacă mierea e naturală. Niciunul nu funcționează.
Povestea, pe scurt
Victor Mateș a fost nouăsprezece ani profesor de fizică. A început cu albinele în 1980, cu unu-doi stupi, și a ajuns la vreo cincizeci de familii pe care le muta prin jurul orașului în weekend, cu fetele după el. Dragostea venise de la bunicul lui, care avea zece coșnice și care, prin iunie, tăia un stup pentru toți nepoții deodată și le punea fagurii într-o troacă de pâine.
Când scoteam mierea, asta le plăcea cel mai mult. Că se lingeau pe degete.
Firma a pornit în 1991, într-un moment în care mierea naturală practic dispăruse de pe rafturi. A început să îmbutelieze producția proprie și pe a prietenilor apicultori, iar distribuția însemna un microbuz cu 800–900 de kilograme și drumuri până la depozitele pe sectoare din București. Primul magazin a fost un Mercur la Târgu Mureș.
La un moment dat a trebuit să aleagă între catedră și fabrică. A ales fabrica, spre nemulțumirea mamei lui, care nu înțelegea cum lași un salariu sigur. Alina, fiica, a intrat în afacere pe nesimțite: ca studentă la Cluj se ocupa de rafturile din magazine și primea bani de cheltuială pentru asta.
Azi Apidava are 45 de angajați, dintre care vreo 30 în producție, iar exportul e cam jumătate din activitate. Brandul de miere se numește Roua Florilor — de la picătura de rouă de pe floarea din care culege albina dimineața.
Ce am aflat, pe scurt
Testele de acasă nu spun nimic. Nici cum curge, nici dacă se ridică bula, nici cum arată cristalele. Toate măsoară același lucru: umiditatea, care la orice miere e între 16 și 20%. Cu cât e mai puțină, cu atât curge mai greu.
Mi-a demonstrat-o și mie cineva care era iluzionist.
Analiza care depistează falsurile se face doar în Germania. În România încă nu există acreditată, așa că fiecare lot pleacă afară. Verifică minim douăzeci de parametri pe fiecare lot primit de la apicultor: zaharuri străine, reziduuri de antibiotice.
Japonezii verifică 129 de parametri. Le vând miere de salcâm de peste cincisprezece ani, iar ea ajunge în magazine din toată Japonia cu mențiunea că e românească. Procedura: aleg mierea împreună, stând două-trei săptămâni pe an în România, apoi o mai aleg o dată după gustul lor, apoi mostrele pleacă la laboratoarele lor pentru cele 129 de analize, iar la final Apidava mai face un set în Germania, ca lotul să aibă buletin corect la intrare.
Mierea se strică de la căldură, dar mai ales de la timp. Peste 45 de grade se distruge activitatea enzimatică. Numai că, spune Alina, nu contează doar temperatura: dacă un tanc stă la 35 de grade două-trei zile pentru că n-ai terminat de dozat, ai stricat-o fără să-ți dai seama. Pe borcane au pus un logo care anunță că activitatea enzimatică e testată după îmbuteliere.
Mierea de mană nu vine din flori. Vine de pe spatele frunzelor, unde niște insecte înțeapă și lasă sevă. E de douăzeci de ori mai bogată în minerale decât orice alt sortiment, nu conține polen — deci o pot consuma și alergicii — și trebuie extrasă toată din stup, fiindcă tocmai conținutul ăla de minerale poate intoxica familia de albine peste iarnă.
ANPC nu i-a lăsat să scrie „100% natural”. Motivul e corect: mierea, prin definiție, e naturală. Așa că au schimbat formularea în ceva ce chiar îi diferențiază — testat în laboratoare germane.
Consumul de miere a crescut de zece ori în douăzeci de ani. De la vreo 100 de grame pe cap de locuitor, la aproape un kilogram pe an. Cifra e însă incompletă: se poate contabiliza doar mierea vândută prin rețele, nu și cea cumpărată direct de la apicultor sau din piață.
Bio nu înseamnă neapărat mai natural. Diferența reală, explică Alina, nu e la ce face apicultorul, ci la ce se testează: la certificarea ecologică se verifică urmele de pesticide și neonicotinoide care ajung în miere din zona florală, nu din vina albinei. La mierea convențională testul ăsta nu e obligatoriu.
Mierea cu matcha, sau cum surprinzi Japonia
Produsul lansat în septembrie și dus la târgul Anuga e o monodoză de miere cu matcha organică japoneză. A fost gândit pentru tineri, care nu prea consumă miere și cărora nu le plac borcanele clasice: îl deschizi, îl folosești o dată, gata.
Matcha au ales-o organică fiindcă la ceaiul verde conținutul de pesticide poate fi ridicat. Iar mierea, spun ei, ajută organismul să asimileze mai repede proprietățile din plantă.
Reacția cea mai bună a venit chiar de la partenerul japonez, care a rămas surprins că nu se gândise la combinația asta. Explicația e culturală: japonezii nu-și beau ceaiul îndulcit. Tinerii din Japonia, în schimb, vor exact asta.
Nu e prima dată când Apidava iese prima pe o piață care încă nu cere produsul. Acum vreo cincisprezece-douăzeci de ani au fost primii care au ambalat mierea la plic, pentru Metro și Selgros.
Nu contează că nu facem niciun ban. Important e că suntem primii.
Despre albinele care mor
Sunt două cauze mari. Prima sunt bolile, care scăpate de sub control pot decima o stupină de două sute de familii într-o iarnă. A doua sunt pesticidele.
Sute de mii de albine căzute și moarte în fața stupului. Se întorseseră de la lanul de rapiță.
Aici Victor Mateș nu ocolește nimic. România folosește, prin derogare, de vreo zece ani, pesticide interzise în alte țări europene. Fermierii mari preferă substanța ieftină, iar unii supradozează, declarând suprafețe mai mari decât cele cultivate efectiv. Legea îi obligă să anunțe apicultorii înainte de stropit, ca stupinele să fie închise; de multe ori nu o fac.
Iar când un apicultor a ridicat problema direct la ministru, răspunsul a fost să aducă dovezi — de la omul care semnase derogarea.
Concluzia: ce poate face un cumpărător
Răspunsul Alinei e scurt: să consume mai multă miere, să citească eticheta și să-și obișnuiască copiii cu ea. Problema pe care o vede în grupurile de părinți tineri e că mierea intră la categoria „dulciuri” și e evitată complet — deși e un dulce natural. La ea acasă, fiecare copil are ursulețul lui de miere, cu numele pe el, și își pune singur în laptele cu cereale.
Iar mesajul lui Victor Mateș, la final, n-a fost despre borcane.
Vizitați apicultorii la ei acasă. Apreciați-le munca. După ei trăim și noi, și dumneavoastră.
Întrebați ce alte branduri românești le plac, au numit o firmă din Oradea cu un propolis brevetat și premiat la Varșovia, Melinis, și lactatele din județul Alba — printre care și Ferma cu omenie, care a trecut și ea pe la băcănia noastră.
Despre Sărbătoarea Mierii de la Blaj, ajunsă la a șaisprezecea ediție, despre concursul de machete la care copiii din oraș câștigă premii de 2.000 de euro, despre berea cu miere care încă își caută publicul și despre împerecherea mătcii în aer — fenomenul pe care nici măcar știința nu l-a prins bine — se vorbește pe larg în interviu.
Vezi discuția integrală:
