Techir, brandul născut dintr-o lucrare de licență
Gianina Corondan a stat de vorbă cu Oana Stan, fondatoarea Techir, brandul de cosmetice născut pe malul lacului Techirghiol. Se revăd după șase ani, de la un live din toamna pandemiei. Între timp, ideea pornită dintr-o lucrare de licență a ajuns fabrică, iar un stoc de alcool rămas nevândut s-a transformat în altă gamă de produse.
Povestea, pe scurt
E născută și crescută în Techirghiol, cu verile petrecute la sectorul doamnelor, la băile de nămol, alături de bunici și de părinți. E economist la bază — ajunsă în industria cosmetică, spune ea, din pură întâmplare.
Punctul de plecare a fost o întrebare pusă în 2012, în propria lucrare de licență: de ce n-ar avea orașul ei natal propria gamă de produse cosmetice și terapeutice? A testat potențialul brandului pe piață, ca temă de licență. I-au trebuit apoi vreo trei ani să pună cap la cap piesele. Brandul a fost lansat în 2014.
Modelul l-a găsit deja funcționând în Europa: Techirghiol e membru în asociația orașelor termale istorice, alături de Vichy, Bath sau Evian — stațiuni pe care, de fapt, le cunoaștem mai degrabă după brandurile lor de la raft decât după orașe.
N-am inventat roata. N-am făcut decât să observ ce se întâmplă la nivel european.
De ce e special lacul
Nu pentru că ar fi cel mai sărat din România — ăla e Lacul Ursu, de la Sovata. Techirghiolul e cel mai întins lac salin de la noi, cu peste zece kilometri.
Ce îl face unic e felul în care se formează nămolul. Salinitatea e atât de mare încât în lac nu trăiește nimic — nici măcar un peștișor. Nimic, în afară de un crustaceu numit Artemia salina, adaptat la medii extrem de sărate, și de alga Cladophora. Din descompunerea lor, pe fundul lacului, se face nămolul sapropelic.
Nămolul e un organism viu.
Are și acte: o medalie de aur luată la Paris acum o sută de ani și peste 130 de ani de balneologie documentată la Techirghiol.
Faptul că nămolul e viu are însă o consecință tehnică pe care mulți o folosesc ca acuzație: într-un produs cosmetic trebuie conservant. Nu ca să reziste mai mult pe raft, ci ca produsul să fie sigur pe pielea ta. Limita legală e 1%.
Ce am aflat, pe scurt
Termenul de valabilitate se măsoară la cuptor. Produsul se bagă la etuvă, la 40 de grade, ca ouăle la incubator. Dacă își păstrează proprietățile o lună, are un an de valabilitate. Două luni, doi ani. Trei luni, trei ani. Urmează challenge testul, făcut obligatoriu în laboratoare externe — în Polonia, unde prețurile sunt accesibile — și testarea dermatologică.
Săpunurile se fac manual, cu rețeta bunicii modificată. Turnare la rece, metodă tradițională, ștanțare manuală. Singura schimbare de fond: untura de porc a fost înlocuită cu unturi de cacao și de cocos și cu uleiuri de avocado, struguri și ricin. E singura zonă pe care nu vor s-o automatizeze.
Nămolul se usucă pe folii, la temperatura camerei. Apoi se mojarează manual și devine pudră — așa intră în săpunuri și în sarea de baie. În uleiuri n-are cum să intre, la fel cum n-are cum să intre apa.
Fulgii de ovăz din sarea de baie vin de la mama ei. Îi spunea să pună un săculeț cu ovăz în apa copilului, ca apa să fie catifelată și să nu folosească săpun în fiecare seară. Lapte nu putea pune, ca la Cleopatra, așa că a rămas ovăzul.
Săpunul cu cafea rezolvă o problemă domestică. E un scrub cu zaț de cafea în compoziție, ca să nu mai stai cu zațul în cadă și să nu-ți înfunzi scurgerea.
Un produs a fost redenumit ca să schimbe momentul folosirii. Crema antireumatică a devenit „cremă pentru masaj calman și reconfortant”. Motivul e explicit: numele vechi te chema abia când ajunseseși deja în durere. Cel nou e o invitație la masaj preventiv.
Uleiurile se testează în salon de masaj. Colaborează cu un campion european la masaj, care le probează primul pe cele noi și trimite feedback înainte de formula finală.
Ce s-a întâmplat cu alcoolul din pandemie
În 2020 au făcut dezinfectant. A fost, spune ea, contribuția lor reală într-un moment în care produsul era necesar. Curajul a venit însă cu un risc: au cumpărat o cantitate foarte mare de alcool izopropilic.
Apoi piața s-a suprasaturat, au apărut brandurile de import, cererea a dispărut — și au rămas cu stocul.
Soluția a fost să caute produse care îl conțin. Așa au ajuns la odorizanți pentru cameră și textile, pe care îi poți pulveriza direct pe canapea sau pe perdele. Iar următorul pas, aflat în lucru, e un lichid de parbriz — pentru că și mașina, spune ea, e un loc în care petrecem multe ore și adunăm nervi la semafor.
Despre resursa care trebuie protejată
Nămolul nu se poate vinde în stare naturală și nu se poate îmbutelia. Dreptul de extragere îl are sanatoriul balnear, care îl distribuie mai departe clinicilor — iar acestea au obligația să-l colecteze după proceduri și să-l returneze în lac, în zone anume.
De-aici și pledoaria ei, care merge cumva împotriva propriului interes comercial: cel mai bine e să vii la lac. Când te ungi pe mal și intri în apă, nămolul se spală direct înapoi în lac și se depune la loc pe fund, iar procesul de formare continuă.
Cât despre miros — da, lacul miroase, mai ales vara, de la sulf și de la descompunerea algelor. E natural. Pentru ea e mirosul copilăriei.
Concluzia: kaizen, și un raft cu produse românești
Filozofia după care conduce afacerea e japoneză: kaizen, îmbunătățire continuă. Fără schimbări peste noapte, cu ajustări mici, ascultând ce cer consumatoarele — pe care le numește, cu afecțiune, techirițe.
Iar poziția ei față de concurența coreeană sau europeană nu e că produsele lor ar fi slabe. E alta:
Toate brandurile de import ne propun să folosim ingrediente specifice zonelor lor. Techir te invită să folosești resurse locale.
Are și o campanie construită exact pe ideea asta, prin care își promovează reciproc produsele cu alte branduri românești — de la scutece la detergenți.
Nu îmi doresc să vând la cel mai mic preț. Îmi doresc să vând valoare — și asta pot să o aduc doar prin educație.
Despre cele peste douăzeci de vizite școlare la fabrică, unde copiii taie săpun și pleacă acasă cu el, despre psihodermatologie și legătura dintre piele și emoții, despre gama de îngrijire facială la care lucrează acum, și despre de ce nămolul luat de la marginea lacului nu e același lucru cu cel extras din zonele autorizate, se vorbește pe larg în interviu.
Vezi discuția integrală:
