Vizita de Lucru la Vel Pitar, București

 

Sa fii pe felie

 

 

Fabrica de paine. Numai cand auzi asta si-ti tresar narile, ti se activeaza cele mai dragi amintiri, ti se face brusc foame si te inmoi, te cumintesti, doar-doar primesti o bucata mai zdravana de la Cel-Care-Imparte-Painea. Va dati seama ce se intampla daca o vizitezi, daca o iei de la un cap la altul la cercetat, daca incepi sa cunosti fiecare etapa a productiei, fiecare transformare a mirosurilor, intr-un loc unde alchimia alimentului primordial, painea, este nu doar stiinta, este religie.  Dar…

…Cine este Cel-Care-Imparte-Painea? Adica fabrica pe care am ajuns s-o vizitez, retransportandu-ma in copilarie, fie la prima mea vizita cu scoala intr-o fabrica, fie la plasa cu “specialitati pentru nepoti” a bunicului, care a fost brutar intr-o mina din Salaj.

Este Vel Pitar. Am vazut toti reclama cu baietelul care mananca de Craciun Cozonacul Vel Pitar, stim si de brutarul mustacios care ne-a adus prima oara in atentie noul brand de pe piata invadata de paine turceasca, va amintiti acea varianta de aluat copt fara coaja si fara consistenta, care a pervertit gustul romanului. Stim, da, reclamele, dar oare cum e sa lucrezi aici? Cum se face painea? E adevarat ca faina neagra se vopseste mohorat intr-o clipita, exact ca mine la coafor, in culori galben-neon? E adevarat ca nu exista paine fara conservanti si chimicale?

 

In miezul lucrului

 

O trupa de fete zambitoare si comunicative in frunte cu directoarea fabricii , Anca Botezatu, ma intampina, bineinteles cu paine, dar nu cu sare, ci cu un ceai indulcit cu miere (ca nu beau cafea), semn ca e necesar sa fiu hidratata si plina de energie pentru ca avem de strabatut o hala cu cateva etaje. Sigur ca nu ma mir de existenta painii de pe tava, doar asta este ce iese pe poarta fabricii, de ani de zile. Iau o bucatica. E gustoasa. Si ma pricep, ca de mică am tot plescăit lângă cuptorul bunicilor din Ardeal. Sunt invitata sa ma echipez cu boneta si halat, sa ma dezinfectez in punctul special amenajat la etajul la care aflu ca e Sala de Framantat. Se pare ca la fiecare etaj exista un astfel de punct si toti angajatii il viziteaza cu regularitate. Ba aflu chiar ca oamenii au dulăpioarele lor si dușuri pentru a începe si a încheia ziua curați. Bineinteles ca incep sa ma framant: Daca nu fac fata? Daca nu invat repede? Daca ma umplu de faina, cum ies pe strada, ca doar n-o sa navalesc peste dusul oamenilor? Daca nu-s un ucenic eficient? De la atata framantat, cu ceva drojdie in dotare, poate ca incepeam sa fac basici, dar nu a fost cazul. M-a preluat doamna Vali Spanu, mi-a explicat cum sa apas pe buton sa pice faina, sa pornesc apa si sa adaug drojdie si sare, m-a pus la invartit cazanele cu aluat framantat de am uitat orice temere.

Viata de paine

 

Stim sintagma “viata de caine”. Desemneaza ceva greu de indurat, chinuitor, numai caine n-ai vrea sa fii. Am descoperit ca “viata de paine” este la polul opus. Pur si simplu iti doresti sa fii o paine, crescuta intre atatia oameni amabili si priceputi. Nu pentru ca e usor si delicat tot procesul, ca nu e chiar mangaiata mereu, ci datorita faptului ca e lăsată  sa traiasca asa cum ii place. Si se pare ca ii place sa se adune din făina, drojdie, sare si apa, sa facă un masaj prealabil in cazanul uriaș de la Frământare, apoi sa se arunce intr-un salt uriaș spre viața de huzur, cu Dospire si Coacere All-inclusive, exact ca intr-un resort fițos de 10 stele.

Nici pentru supraveghetori nu e așa greu. Îmi explica Lili Serban, director Producție, ca totul este sa știi butoanele, ca munca in fabrica de pâine este o rețea de taste si afișaje si atenție la cifre si mesaje de pe ecran. O relație permanenta cu depanatorii, oameni specializați in tehnologia aferenta, care verifica totul zi de zi. Ea lucrează de o viața in domeniul panificației si nu se vede făcând altceva, a învățat cu plăcere toate procesele si s-a adaptat mereu, i-a fost simplu sa devină un dirijor al orchestrei uriașe numita Vel Pitar, concertul este in felul asta mereu un succes.

Mai dificila e alegerea variantei de paine. Ca-s o mie. Ce paine ingrijim azi? Ce propunem? Una alba, cu coaja subtire, alta ca-n Ardeal, grea, cu cartofi si coaptă pe vatra, sau cea cu semințe? Eu nu as sti, de-altfel cred ca as cășuna pe un singur sortiment, hai doua care-mi plac mie daca ar fi sa aleg. Albă cu cartofi si proaspăta cu maia. Dar se pare ca trebuie sa împăcăm multe gusturi si nevoi. Se pare ca avem departament care lucrează cu statistici, afla in permanenta tendințele, nivelul de cumpărare. Prin urmare, in fabrica se nasc o mulțime de sortimente, de la pâine albă fără sare la French Toast, de la pâinea integrala la gama Gourmet, in funcție de cerere, studii de piata, tendinte.

 

E paine de mancat in domeniu

 

Mai vine lumea sa se angajeze in fabrica? -intreb inocenta, gandindu-ma la vremurile cand erai invatat ca vai, e o nenorocire sa fii intr-o hala de productie. Vremuri in care nu analiza nimeni individul, ci masa de oameni. Se credea ca daca unuia nu i se potriveste, altuia nu-i poate veni manusa. Dar azi sunt timpuri mai aerisite, marketizate, comunicate in toate felurile, oamenii pot face chiar o pasiune din munca lor mereu ofertanta. Celor carora le place calatoria de la grau la painea de toate felurile chiar le sade bine sa lucreze cu aluatul si sa-l vegheze intr-o fabrica de paine. Clientela s-a diversificat si ea, prin urmare sortimentele sunt personalizate, ma rog, pe cat posibil. Prin urmare se tine cont si de necesitati diverse, asa ca painea este si feliata si intreaga, si la punga si de strans in mana direct, si alba si neagra si integrala si cu seminte, si french toast si pe vatra si la cuptor, sa nu existe vreun consumator nebagat in seama, sa vina apoi sa se planga ca i s-a luat painea de la gura.

Deci, cum e, mai vine lumea sa se angajeze la fabrica voastra?

Raspunsul vine, prompt si surprinzator, de la Anca Botezatu, directoarea energica, entuziasta a fabricii: O, cum sa nu! Si ne-o arata pe Andreea, o tanara inginera care are o luna de munca in fabrica si e fascinata, pusa pe treaba de nu se mai satura, uita sa mai plece acasa. Ea e una din cele mai noi achizitii. O intreb pe Andreea: ce ti se pare cel mai spectaculos in fabrica? Tot, imi zice simplu si mananca cu ochii toata incaperea. Pentru ea toata fabrica e o paine proaspata. Uite, pe aceasta banda circula aluatul taiat bucatele, in gramajul potrivit specialitatii de paine programate. Daca e mai mare sau mai mic, pica pe o usita special conceputa, si se recupereaza mai tarziu. Nu e uimitor? Ba da. Raman cu gura cascata.

Adevarul e ca are dreptate, totul e urias si coplesitor, mirosul de paiine iti inunda plamanii recunoscatori, masinarii sofisticate au display-uri inconjurate de oameni care le cerceteaza, le citesc, le intorc pe toate fetele, astfel ca procesul intreg sa decurga lin, fara intarzieri.

Astazi se produc numitele  “Paine alba feliata” si “Painea cu maia pe vatra”.

Vad tot: cum se separa, cum se turtesc sa devina franzele, cum se lasa la dospit, apoi se coc, le vad cum pica pe toboganul de la iesire, fierbinti, gata de intrat la Racire, unde un suvoi de aer rece le linisteste fierbinteala, pregatindu-le pentru feliere. Asta se intampla intr-o capsula de inox, uriasa, spectaculoasa, ca-n filme. Iar apoi intra intr-o zona cu roboti care le taie in feliile pe care ne intindem noi untul, absenti, dimineata, fara sa ne gandim ce zbatere a fost inainte. Lili a spus frumos, si nu am uitat: Painea este o fiinta vie.

Nici munca fara paine, nici paine fara Laborator

M-am introspectat pe loc. Cum as fi eu aici? A, pai eu as face inventii, ma trazneste un gand buclucas. As vrea sa propun retete noi. Oare s-o putea? Intreb iar circumspecta si Lili ,sefa Productiei ma indruma spre Laborator,  zona teribilismelor. Fireste, zice ea, incercam retete noi, totul se analizeaza si in functie de cerere, in legatura cu departamentele noastre specializate.

Ajungem in Laborator. Aici, Mariana Lixandru, sefa, preia fraiele. Cred ca trebuie sa te speli pe maini. N-am de ce, m-am mai spalat de cateva ori, la fiecare intrare in sectie. Ia sa verificam daca ai umblat cu atentie. Am umblat. M-am mirat ca iar am fost verificata, doar pe parcurs am tot ajuns la puctul de dezinfectare. De unde sa mai acumulez germeni buclucasi?Se pare ca au metode nebanuite de a se infiltra, asa ca inca un sapunit si o verificare sunt obligatorii. Ma rog, riscurile meseriei. Ma spal cu atentie, chiar sunt in standarde.

La Laborator fetele cerceteaza diverse sortimente de faina, venite de la furnizori diferiti, calculeaza elasticitate, viteza de coacere, atractivitatea si puterea de a indeplini dornte, mai stii, se cerceteaza cate si mai cate. Fac painici mici, de test, probabil ca pisicile, celebre pentru “facut painici”  la ele si-au gasit inspiratia. Painicile mici se coc in cuptoare mici, iar apoi rezultatele obtinute se transfera la scara mare. Cresti dintr-o data. Este copilarie si raspundere la un loc. Te joci cu miniaturi, dar rezultatele sunt importante pentru o tara. Oau. Imi place aici.

Prind curaj si propun o reteta de paine Alba-Neagra. Asta cred ca se potriveste romanilor, care-s destul de dezbinati. Poate painea asta ne uneste. Unora le place alba, altora neagra. O impletire de gusturi poate va face minuni. Dupa ce explic rationamentul mi se lasa libertatea de a pune in practica. Cred ca tuturor le-ar surade safie asa simpla unitatea romanilor Am la dispozitie aluat de paine alba, altul de paine neagra. Il impletesc cum stiu mai bine si-l trimit pe linia de coacere. Astept infrigurata in caldura aceea. Si rezultatul apare! Alba-Neagra mea se arata la orizont! Hm, nu arata prea grozav, trebuie imbunatatita, dar ideea nu e rea, ma incurajeaza toata lumea.

Lasa ca o sa mai am eu idei.

Deocamdata singura idee de Doamne-ajuta care imi vine este sa rog sa rupem o paine, ca prea miroase bine. Si mancam toti cei din echipa cu pofta. Gazdele noastre zambesc. Stiu ele ce stiu, ca Vel Pitar este lider in Romania, in termeni de Productie si Vanzari, ca au dat lovitura cu sortimentul numit Grau Intreg, paine din gama Healthy, care foloseste bobul de grau fara sa dea la o parte invelisul si care a cucerit cumparatorii, ca au in plan alte proiecte care sa atraga tinerii sa lucreze cu placere intr-o bransa asa plina de miez. Si tot mancand ajungem sa ne luam ramas bun de la painea muncita azi si cu ajutorul meu, jos, la Depozit, unde totul circula in navete. Nu navete spatiale, ca nu incap in magazzine, dar nu cred ca mai e mult pana acolo. Il intreb intr-o doara pe George Stancu, tanarul care stie exact cu ce se mananca painea ambalata din navete: Crezi ca o sa dispara vreodata painea din regimul nostru alimentar? Romanii n-o sa renunte la paine niciodata, vine raspunsul sigur.

Oameni buni sa-i ungi pe paine

Nici eu nu o sa renunt sa caut locuri in care romanii muncesc cu placere si pricepere, facand sa apara produse, lucruri uimitoare, alta fata a unor povesti pe care le consideram de la sine realizate, fiindca e normal sa fie asa. Ce ni se pare noua normal si simplu are in spate atata tesatura de relatii, viata, munca, poate nu atat de simple, nu atat de firesc asezate. O impletitura de o frumusete incredibila, daca te apleci s-o observi.

Am gasit azi undeva in Berceni, langa statia Fabrica de Paine niste oameni minunati care creeaza produsul primordial, care ne hraneste, orice am spune dupa diete si diete. Si brusc mi se pare cel mai normal lucru din lume ca aici s-au adunat oameni de sa-i mananci pe paine. Mai ales dupa ce am mancat si eu, pentru o zi, painea de lucrator la fabrica Vel Pitar.

 

 

Cea de toate zilele

 

Stiu, o sa ziceti, ai infrumusetat povestea, esti partinitoare, nu faci decat publicitate firmei.

Si eu va raspund. Asta am vazut, asa am fost primita, asta transmit. Sa zic altceva, numai pentru a fi carcotasa ca asa ne sade noua bine? Sa acuz fara baza, numai ca sa fie scandal? M-am plictisit de felul asta pagubos de a fi al natiei noastre. Dealtfel multe din cele vazute sunt asumate si inscrise pe ambalajul paiinii Vel Pitar. Scrie “fara E-uri si conservanti”? Scrie. Sa caut eu E-urile cu lupa? Nu sunt de specialitate. Stiu doar un Eu:). Eu. Eu nu pot decat sa ma bucur ca noi, consumatorii, am fortat producatorii sa devina transparenti, preocupati de ingredientele cu care plamadesc mancare pentru noi, i-am facut un pic mai responsabili. Si mai e ceva care ne tine in legatura cu un aliment declarat ca fiind produs in conditii ok: gustul. Daca nu ne place, nu o sa mai punem gura pe asa ceva. E sigur. Cum sunt eu cu laptele cutare, apa x, sucul y si biscuitii z.

Cu painea Vel Pitar o sa ma mai intalnesc, cel putin cu cea cu maia pe vatra, cu cea rotunda integrala si cu Grau Intreg. Ca astea plac pipotei mele. Bine, nu le-am gustat pe toate. Dar n-au intrat zilele in sacul cu faina.