Il Classico, Il Moderno

Vizită de Lucru la Pizzeria Il Classico, Timișoara și Arad

Vedem dublu?

Gemene. Fetele. Bianca și Ioana.

Gemene. Locurile de desfășurare. Timișoara și Arad.

Și, totuși…Un italian, o dragoste, o familie, o singură afacere, un singur țel, o voință unică. Unu-i Il Classico din România.

Să pornim cu

începutul…

București. Birou. Corespondență intensă cu o fată din Arad, c-așa-i în Social Media. Ioana Streinu. Ne urmărește și ne recomandă afaceri faine de prin țară, de pe unde a trecut ea. Frumos, altruist, rar gest. Ținem minte.

Dar înainte de toate, recomandă ceea ce face sora ei geamănă, Bianca, alături de soțul ei, italian, Davide. Să veniți să vedeți ce însemnă cu adevărat o pizza napoletană, o afacere în jurul ei, un mod de preparare unic, gândit după o școală prealabilă, care nu lasă niciun amănunt la întâmplare. Știu că este departe, știu că-s multe opreliști, dar poate vă tentez cu această afacere serioasă, bine fundamentată. Haideți la Il Classico, în Timișoara. 

 

Așa ne îmbie fata de departe, cu patimă care mută munții, deși nu prea sunt munți între noi.  Sigur că Ioana are o anume putere de convingere, tenacitate, un fel hotărât de a fi, iubire nesfârșită pentru sora sa, care răzbate mai presus de orice, desigur că afacerea e minunată, apreciată, onestă și bineînțeles că trebuie vizitată spre a duce vestea mai departe, dar…nu putem fi peste tot, iar Timișoara e departe. Trebuie să fim convinși că este ceva demn de menționat, de recomandat, de vizitat și revizitat.

O punem deoparte, de ținut minte, pentru când ajungem în zonă. De testat întâi, apoi preluat imagini, integrat în familia sufletului nostru și în cele din urmă, recomandat.

Dar ceva ne atrage atenția din nou. Bucuria Ioanei de a recomanda și pe alții, până ajungem în Banat. O trăsătură de caracter pe care o includem între rarătăți, de aceea reacționăm. Ea ne spune despre designeri din Arad, ni-l recomandă pe Paul Micșa, insistă pe afacerea cu zmeură de la Very Berry, Kanoi, o curățătorie de pantofi din Cluj, la Baia Mare mai știe ceva, dar și la Buzău, are antene peste tot și știe despre mici businessuri locale, pe care chiar ea le folosește, susține micii producători, nu mai prididește. Această generozitate, această atenție la ce e bun în jur, această dorință de a pune umărul să le fie și altora bine, toate ne-au pus capac. Trebuie să cunoaștem așa oameni de ispravă. Vrem să pornim spre Timișoara. Programăm.

A, și dacă totuși ajungeți la Il Classico Timișoara, veniți și la Arad, că avem Il Classico Arad, mă ocup eu cu soțul meu Alex de varianta de Arad.

Cuuum??! Ultima pe care o recomanzi ești chiar tu? Ăsta e semn de mare noblețe sufletească, de autenticitate și, după cum ne arată experiența noastră bunicică în ale antreprenoriatului românesc, un mare indicator de treabă bună, făcută cu inima. Exact ce ne place și ne urnește din loc. Asta ne atrage. Da, sigur, arătăm tuturor ce buni și mari suntem, facem reclamă zgomotoasă, cumpără, cumpără și iar cumpără de la mine, cum, nu știi ce produse nemaipomenite facem, dar iată că unii au conștiința că nimic nu e perfect, că se pot ivi neajunsuri, că unora poate să le displacă ce altora le place, că roata merge continuu și totul se poate îmbunătăți. Deci există antreprenori care se analizează critic mereu și tremură pentru a oferi totul la superlativ. Semn bun. Ioana anunță că la Timișoara și Arad se întâmplă ceva bun.

Așa că, punând cap la cap ce avem de vizitat, ne încumetăm spre Timișoara, dar vrem întâi la Il Classico Arad, s-o cunoaștem pe Ioana și povestea ei.

 

Arad, Pizzeria Il Classico

Bineînțeles, ca să nu facem de două ori același lucru, pornim și camera. De ce? Pentru că, în lumina soarelui de toamnă descopeream un loc extrem de atrăgător, ca în orice capitală a lumii, cu terasă și firmă cu vino-ncoa, iar înăuntru…ah, înăuntru…o ambianță caldă, de film, de basm. Ai avea tendința de a trece peste detalii dacă ești într-un orășel mai puțin vizitat, cu locuitori puțini și aceia conservatori, care mănâncă acasă. Dar iată că acest colț de univers ne contrazice întru totul. Este reconstituit cu grijă un spațiu prietenos, cosy, cu influențe napoletane, cu grijă la cele mai mici detalii. Ioana și Alex, cei doi soți care au pe mână pizzeria din Arad ne explică aranjamentul locului. Avem în primul rând grijă de copii. De aceea le-am amenajat un mare loc de joacă, vrem ca și ei și părinții să aibă o experiență foarte plăcută la noi. Știm cum e să fii copil și să fii obligat să stai la masă. Ce plictisitor. Știm și ce înseamnă să fii adult cu copii la restaurant, cât de greu e să-ți vezi de foamea ta, dar să manageriezi și capriciile copiilor, dorințele lor spontane. Datorită acestui loc de joacă lumea vine la noi și zilnic.

O logică bună. Dar ia să vedem ce e cu pizza aceea.

Românii știu să facă pizza?

Și aici Ioana alunecă ușor pe terenul ei. Povestește, ca de fiecare dată, istoria afacerii lor de familie. Cum ele, gemenele Ioana și Bianca au plecat să cucerească lumea. Au umblat mult, au căpătata experiență în marketing și advertising, apoi au ajuns în Italia, au lucrat acolo. Bianca l-a cunoscut pe Davide, s-au îndrăgostit și, firesc, s-au mutat împreună. Iar Davide a hotărât să iasă din corporație și a urmat cursurile unei academii foarte serioase în domeniul culinar. A învățat, deși știa din familie, de la mama și bunica sa, să facă pizza autentică napoletană, cu toate secretele și ingredientele originale. Dar acum trebuia să aplice tot ce învățase. Și a convins-o pe Bianca să revină în România, că acesta e locul cel mai bun să-și deschidă o astfel de afacere. Doar n-o să mai deschizi în Italia o altă pizzerie. Smart, nu? Ioana, ca de obicei, alături de sora sa, a intrat în joc. Și uite cum un italian ne aduce româncele acasă. Și creează o insulă cu parfum napoletan fix în Banat. Și-i învață pe localnici să se joace cu aluatul, să-l facă bilă, să-l lase la dospit muuulte ore, să-l trezească și să-l pună la bătaie pentru a astâmpăra foamea iubitorilor de pizza. Românii au deprins meșteșugul, respectă cu strictețe indicațiile lui Davide și rețeta, au aceiași angajați de mai mulți ani, iar afară e coadă.

Întâi în Timișoara, ghici ce va urma?

Primul loc ales e în Timișoara, de fapt la marginea acesteia, într-un cartier select, Dumbrăvița. Bianca se oprește brusc și ne întreabă ce dorim să comandăm.

Noi vrem continuarea poveștii.

Continuăm și povestea, dar hai să vedeți dacă vă place ce pregătim noi aici. Dealtfel, la Timișoara a fost momentul zero, dar aici la Arad am îmbunătățit și transformat tot ce am descoperit din experiența primului restaurant. iar Davide, master chef-ul nostru parcurge distanța și îi învață meserie și pe cei din Arad, astfel ca pizza să fie exact cum a învățat el la Academie.

Deci, cu ce vă servim? Vă previn că avem reguli stricte. Nu acceptăm sugestii de schimbare a rețetei noastre. Noi vă promitem experiența autentică, nu încercați să stricați asta. Nu ketchup, nu boabe de porumb, nu ananas. Aici noi decidem, nu facem compromisuri. Ne asumăm întru totul să nu mai veniți dacă nu place pizza noastră. Dar, de obicei, place.  Mult, adaugă Ioana, cu un clipit șmecheresc.

Sunt acolo felurite modele de pizza, unele mai pentru gurmanzi, altele pentru simandicoși. Alegem și așteptăm. Fix 10 minute. Și fața de masă albă ca zăpada este acoperită de o pizza uriașă, cu mici vulcani prin care răsuflă aerul, cu tente de roșu și alb, cu promisiunea unei sărbători gastronomice.

inutil să mai explicăm. Nici să convingem. Gustul e gust. Nouă ni s-a părut o pizza divină, fragedă, exotică, zemoasă și moale, simplă și complicată, ceva familiar, dar și ceva de departe. Gust de care te îndrăgostești iremediabil. Gustul trebuie dibuit de fiecare, de aceea vă invităm să aveți experiența aceasta și să ne confruntăm părerile.

După acest moment de încântare a papilelor, revenim la povestea afacerii de familie Il Classico. Și trecem de la bucătărie la locul de schimbat scutece, de la oamenii de pe terasă la cei din bucătărie, de la rețete la lucrul propriu-zis, de la servire la livrare, de la Ioana și Alex, aflați în Arad, la Bianca și Davide, aflați în Dumbrăvița.

To be continued…

La Dumbrăvița, unde a început totul, ne apare în față și micul Stefano, urmașul familiei, despre care suntem foarte curioși să vedem cum va duce mai departe tradiția familiei. Dacă noi nu apucăm, să urmăriți voi, cei care o să fiți vrăjiți de ambianța familiară și prietenia pe care o veți găsi la Il Classico. Că așa e la italieni. Din tată-n fiu, știu să dea lumii ceva din farmecul începuturilor, au priceperea de a bucura în mod egal, indiferent cât timp trece, exact ca străbunicii care au avut grija dintâi de a da lumii un produs bun.

Iar la români, știm că totul e la început, știm că mulți chiar fac treabă serioasă care poate dura, numai că, din păcate, nu am avut ocazia să vedem șiruri neîntrerupte de izbânzi în business-urile de familie, datorită unora care ne-au deranjat și împrăștiat istoria.

Iubire, bibelou de aluat

Acum , însă, tot colindând prin țară, nu putem să nu observăm că afacerile de familie produc ani buni cu aceeași impresionantă calitate, cu perspectiva de a continua prin fii și fiice. De ce? De ce funcționează perfect mecanismul celor două locuri de care au grijă cele două surori și familiile lor? Pentru că-s din același aluat și valorizează asta. Pentru că…iubire.

Iubire, dar și amănunte puteți vedea în filmul nostru.