Vizită de Lucru la Kanoi, Curățătoria de Încălțăminte din Cluj
Prima haltă, Cluj.
Cum am auzit de Kanoi? A fost un drum cu opriri dese.
Toată vara am fost în dealul Clujului, la-lai-la-la, descoperind afaceri foarte serioase, ajunse la sufletul localnicilor. Într-o seară, la o masă cu niște prieteni a venit vorba de o curățătorie de pantofi ultra-extra-mega. Hopa. Un semnal. Noi băgăm la cap, dar așteptăm. Nu ne repezim. Să se risipească aburii entuziasmului. Dacă e să fie, va fi. Așa am făcut și acum. Am introdus undeva în memorie informația și am lăsat-o să se coacă.
Povestea continuă. Ca să vedeți cum se adună elementele puzzle-ului, verigile care te duc lanț la hotărârea de a porni motoarele Vizitei.
A doua haltă, Timișoara.
Să veniți și la Timișoara, ne tot spunea Ioana Streinu, ea însăși parte dintr-o afacere de familie româno-italiană, aveți ce vedea și aici și la Arad. Și apoi, tot ea: Dar cine știe când veți veni, că Timișoara e departe. Degeaba o asiguram noi că e în plan și Timișoara, ea știa că distanța e un impediment care poate întârzia multe planuri. Cu toate astea, comunicând des, Ioana devenise deja parte din echipă, cum mulți oameni de ispravă ne susțin de la distanță. Și ne scrie într-o zi: Văd că ajungeți mai repede la Cluj. Vizitați neapărat Kanoi, eu îmi curăț pantofii la ei de ceva timp, sunt extraordinari, exact cum sunt cei pe care îi căutați voi în Vizitele voastre. Acum iar voi trimite vreo 15 perechi la Cluj.
Hopa. Am auzit iar de Kanoi din Cluj. Ni s-a aprins beculețul, dar iar nu ne-am aruncat în necunoscut.
Am început însă să ne întindem antenele. Căutări, întrebări, minimă documentare. Kanoi, o mică firmă cu un personaj central, Robert. Misterios. Incitant. Postează consistent. Adesea lăudat.
Și, firesc, ne-am întrebat: De ce să cureți pantofii oamenilor când există mașini de spălat? De ce sunt preferate astfel de servicii când poți cumpăra pe mai nimic o nouă pereche de pantofi? De ce să nu-l cunoaștem pe Robert?
A treia haltă, Cluj-Napoca.
Ne trebuiau răspunsuri, întrebările curgeau. Afacerea Kanoi face pantofii ca noi. De aici numele, logic. Dar ce șansă are un astfel de demers pe termen lung? Oare este automatizat sau manual totul? Cum e omul care a pornit pe așa un drum?
Hai să ne punem în papucii lui, ne-am zis, l-am sunat și am pornit iar spre Cluj. Papucii lui erau comozi, i-am probat și la locuința sa, și la atelier. La această primă intâlnire am găsit un tânăr serios, Robert în carne și oase, cu pantofii curați, cu lecțiile făcute, cu standarde înalte, cu 4 falimente la activ, aruncate sfidător, cu sensul: na, că nu m-au omorât hopurile, m-au întărit mai degrabă, ca pe marii oameni de afaceri. Noi îi dorim asta, mai ales că a fost interlocutorul ideal, cu răbdare și interes real de a miza și pe imagine, calitate pe care nu mulți manageri din România o au, mai degrabă ar trage la galere decât să se expună unor filmări sau și mai rău, unui interviu. Robert nu a ezitat nicio clipă. parcă era născut pe platourile de filmare. O fi de la vârstă, or fi pățaniile de-a lungul timpului, o fi doar felul său apăsat și ușor pedant de a ieși în lume, omul se simțea ca peștele în apă. Pardon, ca pantoful de cleștar pe piciorul Cenușăresei.
Și ne-a povestit o mulțime: cum a vrut să impresioneze o fată și a rămas fără pantofii preferați, rupți în bucăți de mașina de spălat, cum a trecut prin 4 falimente, cum s-a apucat să-i spele pantofii cu miros greu ai prietenei care-l vizita, cum i-a picat fisa, cum a închiriat spațiul. cum a sfidat nedumerirea familiei care-l voia un afacerist în biroul lui, cum l-au căutat și cei de la Imperiul Leilor, cum previziunea lui este că oamenii vor ține mai mult la pantofi, urmează vremuri grele, în care va fi mare nevoie de astfel de servicii, câte și mai câte.
Când falimentul te învață.
Robert este, mai mult decât evident, un om de acțiune care se vrea eroul unui business de succes. Se îngrijește de toate aspectele. Preia pantofii de oriunde din țară, a pus la punct un sistem cu firmele de curierat, curăță și igienizează prin sisteme proprii mai mulți pantofi odată. A creat cu prieteni ingineri un prototip de mașinărie de spălat numai bun de omologat și multiplicat. Are grijă în special de imagine, postează des pe Social Media, se preocupă de acuratețea poveștii sale, pe care nu ezită să o repete, dând greutate suplimentară episoadelor din trecutul său, pretinde el, tumultuos. Ne-am întrebat, oe bună dreptate, care trecut, că este foarte tânăr, încă nu a împlinit 30 de ani. Anterioarele sale afaceri falimentare au fost de fapt niște încercări ale mării cu degetul. Să fi fost niște falimente zguduitoare, poate era mai greu să revină cu aplomb în jocul dinamic al antreprenoriatului. Afacerea cu cești comestibile eșuase din pricină că s-a stricat utilajul, rar se dă bătut cineva din atâta lucru, rar poți spune că aceasta ar fi o afacere de perspectivă. Dar ce răzbate este spiritul său, mereu în căutare. Nu merge aparatul acela? Ia să căutăm altceva. Ia să cercetăm alte piețe. Ia să văd unde m-aș putea potrivi. Ia să văd ce nevoi există. Un om cu mentalitate de salariat ar ameți doar de la aceste gânduri. L-ar umfla plânsul. Robert le-a pus în practică, le-a șlefuit cu o răbdare de Sisif. În ciuda familiei, care-l voia om cu carieră înaltă. Sau, măcar în înaltul cerului, ca steward. După absolvirea Institutului Politehnic, el a căpătat și diploma de însoțitor de bord, cu toate diplomele și recunoașterile necesare. Și totuși, insistă să curețe pantofi, care, cum spune el, îți mută nasul.
Un om de 27 de ani, venit din Suceava în Cluj are un vis. De a nu mai exista familii în care copiii să se simtă neglijați, invizibili pentru că părinții au de lucru cu lucruri casnice: curățat pantofi, haine, covoare sau mai știu eu ce. Vrea să preia tot acest greu, pentru că a fost acel copil neglijat. Da, plătește un preț. Muncește mult. Are angajați. Dar vrea sa devină un om de afaceri care să-și permită să dezvolte și alte extensii ale curățătoriei sale, chiar de-ar fi să spele pantofi greu mirositori multă vreme de-acum încolo.
Nu putem să-i urăm decât: Succes!
