Scoala de machiaj “Mirela Vescan”

O zi mai agreabila ca aceea alaturi de Mirela Vescan, celebrul make-up artist (sau machior, depinde ce “nostalgisme” preferati), e mai greu de gasit. Lasand la o parte dialogul fascinant profesor-student si transferul de cunostinte, asezonat cu exemplificari practice imediate, cu generozitate, umor, pasiune si stiinta a pedagogiei, constati dupa patru ore pline ca nu ai venit degeaba. Ca s-a prins de tine ceva, te-ai deconectat, ai invatat si ai vrea sa mai inveti. Cu alte cuvinte te-ai molipsit. Asa am patit si eu, participand la orele de curs ale Mirelei.

Ce ne poti spune despre Intact Media Academy? Este o institutie unde se preda machiaj de televiziune?

Daca ar fi sa privesti lucrurile din afara, sunt profesor intr-o academie si predau machiaj. Intact Media Academy e o institutie de invatamant superior si trebuie sa ai neaparat liceul ca sa poti obtine o diploma aici. Este un modul foarte bun, foarte bine structurat, iar atunci cand am creat grila, am luat in calcul standardele internationale dupa care se invata machiajul, plus cei douazeci si cinci de ani de experienta ai mei. Am trecut si eu prin scoli de machiaj si mi-am dat seama ce as fi vrut sa ma invete profesorii mei de machiaj si ce nu.

Ce-ai fi vrut sa te invete profesorii tai si ce nu ?

Am avut doi profesori iar eu eram singurul elev si, facand butaforie foarte multa si machiaj pentru film, am realizat ca practic nu mi-a folosit, pentru ca la noi in tara industria filmului nu este atat de dezvoltata ca in alte parti. Poate ca as fi vrut mai putin butaforie, pentru ca, cum am avut nevoie de ceva am gasit de unde sa invat si mi-am cumparat carti. Mi-a prins bine la un moment dat, imi amintesc ca atunci cand am lucrat pentru La Tiganci, in teatrul Odeon, in regia lui Alexander Hausvater, am facut singura intr-o luna douazeci si ceva de peruci. Dar nu mi-a folosit mai departe.

Nici macar in prezentarile spectaculoase la care participi?

Nu, nu, pentru ca exista hair-stylisti si este treaba lor. Am aplicat foarte putin din ce am invatat in scoala, mai mult am aplicat ce am invatat dupa. Mi-ar fi placut sa ma ajute un profesor, sa-mi puna in linie informatiile legate de corectiile fetei, de exemplu. Dar astea le-am invatat singura din alte manuale, alte carti si din experienta. Pentru ca am facut mai mult de o suta de mii de machiaje si nu sunt doua persoane la fel. Nu pot sa aplic o reteta standard tuturor fetelor si atunci am invatat in timp sa descopar singura in fiecare fata ceva frumos. Eu asta le invat si pe elevele mele, sa stie sa descopere frumusetea si sa stie sa se agate de toate elementele pe care le predau si sa duca la bun sfarsit un machiaj. Sunt foarte mandra ca am eleve care fac machiaje foarte frumoase si lucreaza foarte bine.

Dupa absolvire, alegi fete care sa lucreze alaturi de tine?

Nu ma mai pot baza pe foarte multe dintre ele, mai ales din cauza faptului ca sunt plecate. Am foarte multe eleve in tara care, desi lucreaza foarte bine, nu mai au timp de nimic, am foarte multe eleve in afara tarii: in Anglia, Elvetia, Spania, Germania, Italia, America si Asia. Insa am si foarte multe eleve care vin de afara, sunt deja machiori si vin sa isi puna in ordine informatiile si pleaca foarte fericite, tin legatura cu ele si lucreaza foarte bine, sunt mandra. Mai raman si alaturi de mine unele din ele.

Mirela Vescan, curs de make-upEle ce invata sau ce obtin? O diploma de make-up artist?

Obtin diploma de “machior”, pentru ca traim in Romania, cand o traduc in limba engleza devin “make-up artisti”.

Deci machiori. Asta inseamna ca au abilitatile necesare sa faca diverse machiaje?

Da! In primul rand trebuie invatate notiuni de standard ocupational al meseriei de machior si eu stau zilnic, ca o picatura chinezeasca, le inoculez asta cu atentie. Ele il invata fara sa isi dea seama.

Dar in ce consta examenul de admitere? Poate veni oricine, cu orice pregatire, orice varsta?

Trebuie sa fie o persoana iubitoare de frumos, o persoana care vrea sa fie prezenta, care sa aiba doua maini puse la dispozitia mea, doua maini curate, si un suflet deschis, cu sete de cunoastere.

IMG_4181Ai gasit si oameni care au venit acolo manati de alte obiective sau de catre altcineva?

Daca au venit asa, s-au schimbat radical, au descoperit ceva la care nu se asteptau. Au venit multe fete trimise de parinti, pentru ca au considerat ca face parte din educatia lor sa vina la mine la curs. Si in ultimele zile ele sau autodescoperit, au descoperit ca iubesc frumosul, ca ma iubesc pea mine, ca nu mai vor sa plece, ca nu isi pot stapani lacrimile si ca li s-a deschis o fereastra catre o lume necunoscuta pana atunci, neasteptat de frumoasa.

Eu am participat la cateva din cursurile tale si imi dau seama ca nu e vorba numai despre machiaj. Adica tu faci toate astea intr-un fel aparte. Eu cred ca ii duci pe studenti la intersectia cu multe alte domenii…

Pentru ca machiajul se intersecteaza cu foarte multe domenii. In primul rand ca, indiferent de mediul in care evolueaza o femeie, ea se machiaza. Ca e artista, ca lucreaza intr-o banca sau e medic, oricum se machiaza. Sunt medii diferite, este acelasi produs folosit de toata lumea. Interdisciplinaritate. Nu poti sa vorbesti despre istoria artei fara sa ai trimiteri catre machiaj. Nu poti sa inveti machiajul fara sa stii despre Cleopatra, despre vechii greci si vechii persi. Nu poti sa nu tii cont de India si Japonia, sa nu tii cont de machiajul contemporan, sa nu stii ce e aceea Renastere, nu se poate sa nu stii istoria frumosului si istoria uratului.

IMG_4203Practic notiuni de cosmetica, istorie, arta …

Cu ele incepem, ele sunt pentru noi puncte de plecare, repere. Cosmetica este pentru noi foarte important de studiat, lucram pe piele si trebuie sa stim cum ne pregatim pielea, ce asteptam de la o piele, sa recunoastem un tip de piele. Sigur, nu facem cosmetica pentru a deveni cosmeticiene, dar facem cosmetica pentru a deveni machiori. Si atunci trebuie sa cunoastem functiunile pielii, tot ce tine de igiena si de intretinere, ca sa putem avea un machiaj suta la suta de calitate. IMG_4138De cat timp esti profesoara aici?

Cred ca de patru ani, merg spre cinci, dar eu am predat chiar inainte sa lucrez ca machior. Asa mi-am inceput eu munca de machior, prin a preda. Am predat la Casa Studentilor machiajul manechinului- modelul de azi, adica ma adresam unor fete care urmau sa devina modele. Eu le predam machiaj si notiuni de cosmetica astfel incat ele sa se poata farda singure. Vorbim de inceputurile anilor ’90, cand notiunea de machior nu prea era cunoscuta. Eram la Casa Studentilor numita pe atunci “Preoteasa” si eram eu si vreo patruzeci de fete mai inalte ca mine, dar de aceeasi varsta cu mine si am inceput sa le predau. La inceput nu prea stiam cum sa o fac, dar dupa doua cursuri coordonatoarea cercului mi-a spus :„Nu stiu ce le faci , dar sunt innebunite dupa tine!”. Indiferent de ce am facut dupa aceea, ca am lucrat in teatru film sau televiziune, eu am avut constant cursuri la Casa Studentilor si mai apoi la alte case de cultura care s-au deschis intre timp. De exemplu si Nicoleta Luciu mi-a fost eleva la un curs de modele. Sunt si alti machiori care lucreaza pe piata si care mi-au fost elevi la aceleasi cursuri de modele. Am lucrat cu Dana Savuica pea care o stim si de pe coperta Revistei VIP, o frumusete de fata. Ea avea o agentie de modele, si eu am predat in cadrul agentiei. Cam zece ani am predat, dupa care am avut o pauza de cativa ani, nu prea mare, pana acum.

De unde ai samanta asta a pedagogiei?

Provin dintr-o familie de profesori. Parintii mei au fost cadre didactice in invatamantul superior, am veri, verisoare si matusi care sunt profesori la discipline diferite. La mine in familie s-au predat geografie, sport, istorie, chimie la universitate, iar tata a fost campionul familiei, a predat 40 de ani.

Cum faci sa nu te plictisesti nicioadata de meseria ta?

Asta e frumusetea machiajului … Nu ai cum sa te plictisesti!

Dar unii sint blazati, plafonati, e clar ca repetarea operatiunilor ii plictiseste.

Eu cred ca daca te plictisesti cu machiajul, te plictisesti in orice altceva. Ca machiajul in sine nu are cum sa fie plictisitor pentru ca intotdeauna ai o fata noua de machiat, o provocare noua. Cand lucram in televiziune si nu aveam farduri trebuia sa ma descurc sa vad ce fac sa inventez, sa creez farduri, deci iata, nu m-am plictisit. Si de cate ori venea o colega, o fata gata de aparitie “pe sticla”, incercam de fiecare data sa o fac mai frumoasa decat ultima data si niciodata nu m-am plafonat. Machiajul e nastrusnic, este variat, nu sunt 2 zile la fel chiar daca lucrezi dupa o grila fixa, dar iti vin persoane noi cu alte haine, cu provocari noi si asa mai departe. Deci nu e rutina, nu ai cum.

IMG_4171Teatru, film, televiziune, moda… E aceeasi bucurie sau ai inclinatii spre un anumit domeniu? Adica make-up artistul poate la fel de bine sa performeze in oricare aceste domenii?

Nu neaparat. Cel mai greu domeniu mi se pare cel care tine de moda. Pentru ca desi nu ne dam seama, lumea se transforma. Industria de produse dermato-cosmetice, cosmetic-decorative si asa mai departe se dezvolta. Este un carusel care nu se opreste niciodata. Trebuie tot timpul sa fi in priza, sa intelegi ce este acela un trend si sa intelegi ce inseamna de fapt cuvantul “moda” si sa nu il ignori , sa il tratezi ca fiind ceva abstract si ceva de care poti sa nu tii cont. Pentru ca noi nu ne imbracam nici ca acum o suta de ani si nici ca acum douazeci sau treizeci de ani. Intr-adevar, moda are un caracter ciclic si revine din douazeci in douazeci de ani, dar ca influenta, nu o copie perfecta, totul evolueaza si daca iei in calcul toate astea, atunci meriti sa ajungi make-up artist.

Se spune ca actorul nu poate sa fie la fel de bun si in teatru si in film sau opereta…are un domeniu unde exceleaaza. In machiaj nu e la fel?

Eu cred ca un machior poate sa faca si film, poate sa faca si moda si fotografie foarte bine, insa nu cred ca un machior poate sa combine eficient meseria sa cu hair-styling-ul, sau sa poata face si manichiura si cosmetica in acelasi timp. Trebuie sa ramai in granita machiajului cu ceea ce ofera el si cu ceea ce te specializezi in cazul lui. Eu am facut si coafura fara sa am o diploma, dar am fost obligata de conditiile de atunci din televiziune. Mi s–a pus in mana un foehn, un fixativ si a trebuit sa ma descurc. Atunci cand am inceput sa lucrez cu reviste erau la inceput lucrurile, si am facut vreo doi sau trei ani si coafura pentru coperta, dar nu am semnat niciodata si recunosc nu ma pricep. Aaa … stiu doar asa, de suprafata, asa cum ar trebui sa stie orice fata. Stiu ce se poarta, dar nu sunt un executant excelent, nu stiu sa tund, sa fac suvite, sa construiesc coafuri de gala si asa mai departe.

Gianina Corondan si Mirela VescanExista vreun VIP in Romania cu care nu ai lucrat?

Nu am lucrat cu doamna Iohanis si imi doresc asta!

Ai lucrat cu Nadia, cu actori de teatru, de film, cu cantarete de la noi si din strainatate.

Am lucrat cu Nadia si am “tors’ de bucurie, mi-a placut, ne-am imprietenit, ne-am respectat. In strainatate foarte multe modele am intalnit si am lucrat cu ele foarte bine. Neasteptat din partea lor, pentru ca veneam dintr-o tara foarte obsucura, dar in momentul in care au vazut despre ce e vorba si cum lucrez, ne-am imprietenit si le-a placut ca le-am respectat si le-am facut foarte frumoase. Chiar spuneau ca „nu m-a facut nimeni asa frumos , esti o profesionista” si asa mai departe.

Te incanta feedback-ul ?

Este omeneste sa ma incante, chiar ma activeaza, cateodata nimic nu se compara. Machiajul este greu ca proces. Lucrezi cu tot, cu mintea, cu corpul, cu sufletul si cu tot ce ai. Si o ora practic te gandesti doar la persoana pe care o fardezi si la final cand o vezi cum se uita in oglinda si ce reactii exuberante are, practic nu se compara cu nimic. Estr o senzatie extraordinara si ma fastacesc. Nu stiu ce sa spun, dar ma bucur si sunt acolo si vin cu indicatii pentru ca machiajul este o arta de scurta durata. Il faci dimineata, il demachiezi seara sau il faci seara si il demachiezi seara, deci este o arta efemera.

Dar acum sunt foarte multe cursuri, foarte multi autointitulati specialisti, recomandari din toate partile, nu prea stii cum sa discerni. Ce le recomanzi oamenilor care vor sa apuce pe aceasta calea si care sa zicem ca nu ajung la tine din diverse motive?

Fiecare ester liber sa aleaga. Ca sa predai trebuie sa ai studii superioare, o diploma de formator si o institutie de invatamant cu toate actele in regula. Ar trebui sa ai ce oferi, sa ai o grila de machiaj, sa ai experienta si un nume. Trebuie sa te informezi. Intr-adevar, am auzit de foarte multe cursuri, mi-am si vazut cursurile mele clonate. Insa este greu sa rezisti in timp, sa ai o continuitate, sa poti sa duci doi ani un curs in care profesorul nu are ce sa ofere din experieta personala.

 

IMG_4187Stii vreun banc cu machiaj?

Stii … nu prea se fac bancuri cu machiori, pentru ca nu e de gluma. Dar stiu unul. “Ce inseamna o blonda fardata? Este o pictura naiva”. Ha.

Multumesc, o sa ma fac bruneta. Desi, mai bine sa fii pictura naiva decit doar naiva, haha. Dupa atata experienta mai ai de invatat?

Tot timpul mai ai de invatat. Nu neaparat la notiunile de baza si tehnica, dar tot timpul invat despre texturi noi, tehnici noi, apar produse, suprapuneri de care pana acum nu am avut nevoie, s-a trecut la machiajul HD etc. La curs in fiecare zi vorbesc despre un machiaj, le exemplific, predau cate o metoada, vorbim despre corectii si in fiecare zi este o alta metoda de fardare a obrazului. Acum cativa ani cand au aparut fardurile HD a fost o noutate la nivel global si s-au facut multe gafe, s-a ras mult. Este insa o tendinta de a unformiza machiajul , acea tendinta de a lucra toti la fel , ca si cum ai lua toti designer si i-ai pune sa faca toti acelasi model de camasa. Nu poti, machiorul care va intelege ca trebuie sa aiba personalitate, sa se autostimuleze si sa invete ca sa isi contureze propria metoda, propriul stil, sa se regaseasca, pentru ca altfel se va pierde in multime.

Ai un machior preferat la nivel international sau un machiaj pe care l-ai facut, care ti s-a parut spectaculos si este in topul tau?

Am mai multi make-up artisti pea care ii admir, pe care din respect nu i-am copiat niciodata. Am avut o intamplare frumoasa la New York cand eram cu Catalin (n.r. Catalin Botezatu) si am crezut ca nu facem fata si ca nu ma pot ridica la nivelul lor. Niciodata nu am povestit asta… Am avut trei ore pentru cincisprezece fete, de realizat machiajul. La inceput erau destul de reci, nu stiau cine sunt, nu aveau nici o obligatie fata de mine. Dar dupa primul machiaj erau vreo zece si au venit sa se uite la mine. Dupa show, cand m-am intors in cabina erau in genunchi, m-au aplaudat si mi-au oferit un buchet urias de flori, iar eu am inceput sa plang. Pentru ca mi-a placut idea de fair-play si felul lor sincer in care au reactionat cand m-au vazut. Iar Catalin a spus „Ai vazut, ma? Ce ti-am spus eu? Nu trebuia sa iti faci nici o grija!” Asta e!

You may also like

Leave a comment