La Envipco Sebeș se trăiește viitorul

Fabrica de curățat România de deșeuri de la băuturi s-a deschis

Envipco România. Sună vreun clopoțel? Ați auzit câte ceva? Hm? Măcar în treacăt? Măcar când ați trecut prin Brașov? Poate prin Ciugud?

A, locuiți în Sebeș, deci nu mai e cazul să vă povestesc, chiar lângă voi a crescut prima fabrică producătoare de mașini de colectat ambalajele de băuturi din România.

A, ba nu ați auzit? No problem, eram în situația voastră până de curând.

Si am primit într-o zi un telefon de la Claudia Szanto, om de advertising, o clujeancă aprigă cu o voce entuziastă, care mi-a comunicat hotărât, cu o bucurie abia stăpânită: Gata, o să facem curățenie în România! Trebuie să fii martoră și tu, Gianina.

Recunosc că mi-a atras atenția o astfel de abordare. De ce? Pentru că rar străbate prin telefon o energie așa pasională, în zilele astea, cînd mai degrabă se toacă vești proaste, cu nesaț, cu ostentație, cu pseudo-competență.

Și, pe de altă parte, pentru că pretenția de a face curat în România e, oho, mai degrabă gogonată, au încercat mulți feți-frumoși înainte și mai degrabă dai ochii peste cap, ai-n-ai voce-cânți un cântec vesel când nimerești un idealist care crede că mai poate schimba vechile metehne, decât să-l iei în serios.

Claudia m-a simțit și s-a înviorat și mai tare, a râs cu poftă și mi-a declarat prietenie veșnică, așa că m-a chemat să mă conving, să văd cu ochii mei deschiderea oficială a fabricii Envipco din Sebeș, România, o ramificație a unui colos american cu experiență.

Și am zis să dau o fugă, să văd minunea. Și nu-mi pare rău. Pentru că e chiar miraculos cum iau naștere acolo aceste aparate după care plângem atunci când avem peturi în surplus, le colectăm și nu știm unde ajung sau dacă e de folos demersul nostru, de recuperat ceva bani pe ele, nici atât.

Cum se fabrică Petrică?

La acest eveniment de lansare, prezentat de Lucian Mîndruță, multă lume invitată să viziteze hala a încercat să înțeleagă procesul, să muncească efectiv, alături de echipă, să facă operațiunile  după model, după dictare, după îndrumarea angajaților.

Am luat la cotrobăit fiecare cotlon, să vedem cum se fabrică aparatul numit Petrică, înghițitorul de ambalaje și peturi. Ne apar, pe rând, carcase, monitoare, circuite, motorașe, aparate de diverse mărimi. Totul e o enigmă, vedem produsele finite și o seamă de componente înconjurate de oamenii în verde, angajații.

Nu e ușor, deși directorul tehnic mă asigură că aș învăța chiar și eu în două zile. Două zile??! Glumiți. Momentul este delicat, firește, am impresia că-s luată în râs. Angajații mă asigură că așa e, nu e nimic zeflemitor acolo. Și ei tot așa au deprins. Foarte rapid. Însă mobilitatea și siguranța s-au instalat pe parcurs. E clar că nevoie de timp, la pachet cu statornicie și perseverență. Încurajată astfel,  trec la partea mea preferată, împrietenirea cu colegii, spre a-mi fi bine în colectivul eventual. Fac cunoștință cu Mario, care-mi arată elemente dibace din munca lui, la fiecare exclamație de-a mea cum că nu se poate, e prea greu, îmi arată o soluție care mă demontează. Ba nu. Nu e greu. Chiar și o fată firavă ar putea lucra acolo, fiindcă totul este prevăzut cu sisteme de cărat, de mutat, de transportat dintr-o zonă de asamblare în alta. Oamenii sunt mulțumiți, s-au angajat cu încredere și lucrează într-un mediu foarte curat, civilizat, cu produse de care sunt mândri, fiind de mare folos societății. Prin urmare, ei îl clădesc pe Petrică.

 

Bătălie pe joburi

Se pare că toți oamenii dornici să lucreze de prin împrejurimi își oferă serviciile, s-a dus vestea că munca la Envipco e interesantă, deloc plictisitoare, fiecare angajat ajunge să cunoască fiecare operațiune, își schimbă mereu ambianța și procedeele tehnologice, așa că nu e cazul să se transforme în roboti. E ca un joc de fotbal, în care toată lumea devine și fundaș și atacant și conducător de joc și portar și chiar arbitru. Pe-ăsta parcă l-ar juca și profesioniștii mai cu nesaț. Componentele se produc, de asemenea, în România, lucru pe care l-am aflat de la furnizorii înșiși, prezenți și ei acolo, în uriașa hală, extrem de mulțumiți că nu au rebuturi și nici reclamații sau sesizări.

Trebuia să poarte un nume

De ce l-ați botezat Petrică? am întrebat, cu gândul la o schemă alambicată, teribilă, de comunicare simpatică, aplicată ca la carte. Era logic să-l numim așa, din moment ce reciclează pet-uri. Pet- Petrică. Numele nu e deloc rău. Asocierea, și mai prietenoasă. Și știi de unde să-l iei. Și știi că e construit în România, pentru toată Europa.

 

Când te uiți la Petrică, chiar vezi un individ harnic, isteț, eficient, care colaborează bine cu cei care vor să pună laolaltă ambalajele refolosibile, vor ca totul să fie organizat, colectat, reciclat, spre a ne fi mai usor. Și da, ar fi un strop prin care am contribui la curățenia planetei.

A, nu v-am zis că Petrică are familie mare. Frați mulți. Unii sînt creați pentru spații mici, alții pentru supermarketuri, iar coloșii sînt destinați hypermarketurilor, spațiilor largi, cu mari aglomerări de oameni. Am circulat cu toții internațional și știm cum în Germania, Belgia sau Franța, cei care reciclează mai și recuperează o parte din banii pe care i-au plătit, nu doar se bucură de un mediu impecabil. Or la noi plânge Dunărea, încărcată de peturi, le vedem în parcuri și orânduite pe lângă stâlpii de iluminat.

Hai, tu, Petrică!

Chiar azi am văzut în zona Pipera un grup de piperați după pauza de țigară, îndepărtându-se tacit de grămada de ambalaje care le susținuseră foamea și setea în pauză și care le aparținea de fapt. Le-au lăsat acolo. Nonșalanți Teribil de voioși. Nu m-am dus spre ei să le dau ce au “uitat”, am sperat la aportul lui Petrică, să medieze el. Uneori un astfel de mediator aplanează conflicte. Iar aici, e un caz aparte. Petrică e un împăciuitor. Îi poate educa. Îi poate ajuta. Îi poate recompensa. Omul e mai atent, mai îngrijit cînd știe că obiectul folosit nu e automat gunoi, ci poate fi valorificat în favoarea sa sau a ONG-urilor. Da, am regăsit la acest brav Petrică și posibilitatea de a dona alegând dintr-o listă uriașă de organizații care chiar au nevoie de ajutor, ca să poată să sprijine cauze umanitare mai departe  De multe ori e greu să le descoperi, nu ai timp, nu le știi. Aici apar listate, imediat ce ai colectat petul și l-ai introdus în aparat. E așa de simplu. E așa de reconfortant să știi că gestul tău mic de a aduce ambalajele de băuturi la Petrică mai mare sau mai mic are urmări reale și mai ales, rapide.

Poate de aceea, Brașovul a fost printre primele orașe care au implementat aceste aparate prietenoase cu mediul, care încurajează oamenii să-și valorifice resturile de plastic. Am vorbit chiar de curînd cu cineva din Primăria Brașov care mi-a spus că achiziționarea de astfel de aparate a fost un adevărat succes, au venit brașovenii zile la rînd cu plasele pline de ambalaje și pare că nu au de gînd să se oprească. La fel și la Ciugud, unde primarul spune în glumă că aparatele fac ciugubani, nu bani obișnuiți. Și știm ce uimire provoacă acest primar atipic.

Birouri luxuriante made in Romania

Țin morțiș să vă zic cât de mult a influențat mediul starea de bine creată acolo la lansarea oficială. Spațiul fabricii este unul larg, aerisit, gândit de o echipă vizionară. S-au folosit materiale eco-friendly, s-a dotat zona de birouri într-un mod avangardist și spectaculos, cu ce credeți? Cu branduri de lux din străinătate? Nu, cu materiale, cu obiecte foarte moderne made in România.

O clipă m-am pus la masa ideilor cu oamenii de design și m-a luat valul, m-am pomenit căutând versuri pentru un cântec dedicat lui Petrică. Dar el nu are nevoie de cântece, ci doar de oameni care să-l aprecieze și să-l folosească, aici și în străinătate, spre a-și duce misiunea de curățenie la capăt. Avem nevoi, ne e sete și foame, umplem lumea de plastic, dar să-l mai și diminuăm, să-l topim, să-l facem să dispară firesc, sustenabil. Cântece pe tema asta s-au tot scris, de făcut ceva, concret, mai rar. Uite că avem o soluție made in România. Envipco România.

Așa că țin să-i mulțumesc Claudiei că mi-a dat prilejul să descopăr o lume fabuloasă la Sebeș, un loc unde românii fac aparate performante pentru toată Europa și se simt apreciați și respectați. Cu Petrică în frunte. Pe care îl aștept ca și când. În București. Hai, tu, Petrică!

 

Precizare. La această descindere Vizită de Lucru s-au băut lichide în exces, numai de plăcerea de a-l pune pe Petrică la treabă. Și el nu s-a supărat. Ba chiar ne-a și distrat.