Întâi Flori, apoi Lavanda Fest. Sau invers.
Floarea lu’ Vioreanu
Dacă ai avea numele de botez Florentina și ai aparține familiei Vioreanu, cam ce ai alege să faci în viață? Nu, nu asigurări. Nu, nici funcționar. Cred că ai vrea să îngrijești flori, da, sau măcar ai înflori sau poate te-ai orienta să faci lumea înfloritoare. N-ai cum altfel. E inevitabil. E un dat.
Există o floare care le face pe toate, concomitent. Flori Vioreanu. Născută în Brăila. 27 de ani.
Există fata cu acest nume și a ales lavanda. Sub numele de brand Fleurane, o crește, o prelucrează și o valorifică, ba chiar îi susține și pe alții. Am avut ocazia să aflăm asta grație felului ei persuasiv de a fi, dăruirii și dorinței ei de a reuși împreună, toți, nu doar ea. Ne-a căutat insistent să ne invite să vedem de ce e în stare, împreună cu ceilalți producători. Niciodată nu e vorba doar despre ea. Este despre ceilalți. Și am ales să o descoperim, să o admirăm îndeaproape. E o floare rară. O antreprenoare cu altruism.
Prin urmare, pentru Flori Vioreanu nu a fost greu de ales drumul. Chiar dacă școala a îndrumat-o să se abată de la traseul cu flori. Inițial dornică să devină polițistă, s-a orientat ușor-ușor spre chemarea florii ei de suflet, lavanda. A cultivat-o și a început să se cultive în direcția asta.
Lavanda Fest
De ce vă povestim de această tînără antreprenoare? Încă nu a pornit motoarele cu adevărat, ai zice.
Ba da, le-a pornit demult, atunci cînd a început să-și croiască drum și s-a înfipt contra curentului pe care tot circulau românii, de a cumpăra tot ce e străin și de a se bate doar pentru ei. Ea s-a pus de-a curmezișul.
Flori a creat Lavanda Fest, un tîrg aparte, unde îi cheamă să participe pe toți producătorii de lavandă din țară, pe care nu-i percepe ca entități concurențiale, ci ca pe oameni care muncesc exact ca ea, care au aceleași probleme. Oameni care trebuie să reusească, fiindcă pun mult suflet și nu caută îmbogățire magică, peste noapte. Ați mai pomenit așa ceva? Afacerist care să-și sprijine concurența? Dac-o întrebi, ea zice că nu vede afacerea ca pe-o încrîncenare, singur pe culoar să cauți să-ți întreci adversarii. Ea nu e într-o competiție, ci într-o comuniune. Cum să fim adversari, cînd toți sîntem români, dacă reușsește unul reușim și noi un pic. Chiar nu e evident??! se întreabă Flori, amuzată.
Și tot ea a hotărît ca acest eveniment să fie o platformă deschisă și altor antreprenori români destoinici, inventivi și corecți. Așa a adunat la tîrgurile sale movulii oameni care prelucrează lîna, care produc lapte din caju, afaceri cu alimente gustoase și hrănitoare, artiști cu mîini pricepute a modela, desenatori, sculptori, artizani de toate felurile. A pornit la București, la Roaba de Cultură, în Herăstrău, în vara lui 2021 și vrea să cucerească întreaga țară. Brașovul a fost următoarea destinație, Brăila ei natală a urmat, iar programul pe 2022 e deja făcut, sigur, dacă nu mai avem alte restricții-surpriză date de tulpini neliniștitoare. E greu, dar îmi place foarte mult să-i adun pe oamenii talentați, muncitori ai Rpmâniei și să-i surprindem pe vizitatori cu minunățiile ce se produc peste tot în țară. Să vadă că îndemnul Cumpărați de la români nu e o prostie.
Mă doare-această floare
Acum se pregătește pentru o ediție specială a Lavanda Fest, între 16-19 decembrie, în București, tot la Roaba de Cultură.
Vom fi și noi acolo, în Vizită de Lucru, să-i descoperim pe cei care propun alternativa românească pentru produsele pe care credeam că nu le vom vedea fabricate aici, păreau de găsit doar “în Occident”. Da, avem și noi sucuri naturale, macarons cu orice gust preferați, produse din caju, hăinuțe din lînă pentru copii, lumînări parfumate, bijuterii din fimo, uleiuri de toate tipurile și multe multe produse din lavandă, bineînțeles, că de la ea a pornit totul. Ba nu, de la o fată, Flori Vioreanu, al cărui destin e scris în nume, și care, pe lîngă Iustin, băiețelul ei de 3 ani, mai are de-un timp un copil sensibil, frumos, ingenios: Lavanda Fest.
Vom fi acolo pentru că “orice splendoare mă doare, mă doare-această floare”, simțim că trebuie să schimbăm percepția veche, iar Flori și toți ca ea merită sprijin, să organizezi un tîrg cu produse autentic românești e un risc, e delicat și la limita supraviețuirii dacă-ți propui acest pariu, să te susții din crearea de evenimente cu vînzare. Românii se mai îndoiesc, pe bună dreptate, de calitatea și oportunitatea produselor românești, au fost păcăliți de multe ori de scamatori nepăsători, dar dacă deschid ochii și verifică etichete, caută informații, pot discerne mai bine. E greu să-i faci să prefere cadouri made in Romania și nu made in China, via branduri celebre, snobismul e o meteahnă venită din limitări și sărăcie. Lavanda Fest e însă o mînă întinsă onorabil, pentru a dansa împreună hora lucrurilor utile, românești, de calitate.
Haideți să cumpărăm de la români la Lavanda Fest, între 16-19 decembrie
Și, fiindcă am mai fost vara, vrem iar să-i vedem pe timp de iarnă, de sărbători, pe creatorii iscusiți ce propun publicului dornic de a fi uimit roadele muncii lor. Fleurane, cum î se zice, puștoaica fără odihnă care crede orbește în fibra creativă a românului, garantează că va fi de senzație. Haideți să ne întîlnim la Lavanda Fest în acest decembrie, vor fi 4 zile de regăsiri, de flori deschise în plină iarnă. Flori..de colț.
Noi credem în florile acestea de colț. Ele rezistă la temperaturi extreme, se ascund în te miri ce crăpături, pentru a-ți revela frumusețe pură la întîlnire. De aceea sînt monumente ale naturii. Că nu se prefac, nu se tem, luptă și gata. Așa e și Floricica noastră. E uimitoare, e de urmat, e de căutat, de găsit, e de admirat, e cum ar trebui să fim toți. Întîi oameni, apoi producători. Întîi oameni, apoi cumpărători.
Credem și în inima duioasă a românului, care are preaplin. Și preaplinul ăsta va face sărbătorile mai frumoase și noaptea nașterii Domnului mai cu sens.