Secrete de Boudoir Studio
Vizită de Lucru la salonul Boudoir Studio, Cluj- Napoca
SOCOTEALA DE ACASĂ NU SE POTRIVEȘTE CU
BOUDOIR-UL DIN CLUJ
Cu mare aplomb am descins la Cluj, la “un simplu salon de frumusețe”, credeam eu. Va fi simplu și rapid, ma gândeam. Ceva noțiuni de cum să ne spălam pe cap și cum să ținem o foarfecă în mână mai aveam și eu, așa că mă simțeam stăpână pe situație. Anuntând eu pe drum prietenii din Cluj ca ajung la Boudoir, mă frapeaza cum, ca un făcut, toți știau care e. Și unde e. Și cine îl păstorește. O fi Clujul mai mic decât Bucureștiul, dar slavă Domnului, trece ceva timp până-l străbați, are locuitori destui, nu vreau să-i adaug și pe cei care s-au mutat acolo de curând, prea obosiți de capitală. Deci un prim semn de întrebare, cum ar veni: Gianino, ia alertează-te puțin, s-ar putea să nu fie previzibilă Vizita asta.
Și intru. Și vreau să mă fac utilă, să impresionez angajatorul. Îl întâlnesc pe Eduard Dabican, sufletul acestui cunoscut salon de coafură, care mă întreabă dacă vreau să muncesc serios și la răspunsul meu afirmativ ferm, mă trimite în prima linie, să învăț să spăl pe cap clientela.
TOTUL ÎNCEPE SPĂLÂNDU-TE PE CAP
Străbat și studiez spațiul, în drumul meu la munca “de jos”, fiindcă scafele sunt situate la subsol. Observ că nu e o zi obișnuită, cu clienți care să ceară tunsorile și coafurile momentului, ci îmi răsar în cale modele, pensule cu culori ieșite din comun, schițe de lucru urmărite și executate îndeaproape de persoane atipice, cu frizuri complicate, aceleași persoane cer aprobări la doi maeștri care le stau la dispoziție. Pe maeștri îi recunosc, sunt celebrii coafori Mazella și Palmer, am prezentat o demonstrație a lor în București ceva mai demult, cu altă ocazie, așa că am reținut că-s niște deschizători de drumuri, o echipă creativă în hair-styling: un francez și un englez invitați de Eduard Dabican, “șeful” meu, capete de afiș la o prezentare de anvergură ce se organiza pentru a doua zi. Aveam să aflu că azi, aici, în salonul cochet unde începeam să lucrez, lumea se ocupă nu doar de satisfacerea unor clienti, ci și de educația în domeniul coafurii, organizând o mare manifestare de gen, cu workshop-uri, conferințe, prezentări, demonstrații, concurs, tot e necesar pentru ca stiliști din toată țara să adauge noutăți în portofoliul lor. Așa că am tras aer în piept și mi-am zis: o să vizitez și acest show, de la A la Z, mai stau o zi.
SHOW MUST GO ON
Zis și făcut. M-am concentrat pe tot ce mi s-a indicat, Edi mi-a mai strecurat anume mici trucuri de meseriaș, numai bine cât să mă incite, am spălat pe cap (mai bine zis am tras de păr) câteva persoane, am vopsit (mai bine zis am atins cu o pensula tremurândă) câteva șuvite, am spălat zeci de vase murdare de vopsea de păr, am încercat chiar să tund fără ca „șefu’ ” să-mi spună “Tunde-o de aici”. Premise bune pentru a rămâne în echipă, iar perspectiva participării la marea manifestare de a doua zi mă înflăcăra, chiar dacă la o adunare a coaforilor cu ceva vechime eu eram cea mai novice.
Dar am prins curaj, nu rănisem pe nimeni la urma urmei, după o zi de acțiune la Boudoir. În plus, Edi însuși m-a invitat jovial: Să vii și la workshop mâine, mi-a zis.
CONCURSUL
A sosit ziua mult așteptată. În afara scenei, în încăperea destinată lucrului, o grămadă de stiliști din toată țara construia apariția pe scenă. Toți cu foehn-ul în mână, cu agrafe, sprayuri colorate, fixativ și alte accesorii executau un dans ai cărui pași nu erau ușor de deprins… Nu știai la ce lucrare să te uiți. Când spun „lucrare” mă refer la persoane pe capul cărora se miza cu hotărâre, cu multă atenție și tenacitate. Putem spune că le era capul în joc, un joc numai de ei știut. Răsăreau în jurul meu cele mai abracadabrante coafuri, machiaje, costume și idei. Intra Eduard Dabican si-mi explica despre concursul pentru care toti se pregăteau, după ce în prealabil fuseseră selectați. Pornind de la o temă de lucru, și-au ales aplicații concrete, ca de exemplu: „Crăiasa zăpezii”, „Toamna”, „Sirena”, „Fata din tablou”, „Fata cu părul roșu” șamd. Câțiva băieți participau și ei cu tunsorile momentului , dar acolo nu era cazul de prea multă risipă de culoare sau adaosuri, ei se tund și atât.
SCENA SI VORBITORII
Si am incercat, in Vizita de Lucru fiind, sa ajut la organizarea unui astfel de eveniment, sa duc ce trebuie la scena, sa ma asigur ca microfonul functioneaza, ca toti invitatii au unde sta, ca masa de prinz va fi servita la ora stabilita, ca toti speakerii sint pe scena la ora precizata in programul tiparit. M-au trimis de colo-colo, am ametit, am ris, am zimbit, am batut Cuba, am facut selfie-uri si live-uri si am stat cu ochii pe intimplarile programate.
Si cred ca am contribuit si eu totusi daca nu s-a intrerupt, nu a fost microfonie, nu au fost incidente neplacute si totul a decurs conform planului, se poate conchide ca e si meritul meu, care m-am invirtit pe-acolo fara sa iau un cablu in picioare, fara sa ard vreo siguranta sau sa vars sucul in poala cuiva..
Dupa demonstratii, concurs, seminarii de psihologie si dezvoltare personala, la final Mazella si Palmer ne-au aratat de ce sint ei cunoscuti in tintreaga lume.
M-am uitat la asistenta pe tot parcursul zilei. Cei prezenti in sala erau vrajiti. Notau, pozau, comentau soptit, demult n-am vazut atita religiozitate legata de munca. Si atita respect. Cred a asta e pricina pentru care nu au mai pus intrebari celebrilor hair-stylisti laa final. Dar lasa ca am preluat eu raftul asta, o sa fie aranjat si dischisit, sa nu faca nota discordanta.
LA SFIRSIT DE ZI, SA POTI PUNE VIZITA PE PERNA
Am adormit visind numai foarfece, saluturi de intimpinare a clientilor, burse la Mazella si Palmer si cum imi fac singura cea mai abracadabranta coafura din lume. Visele se pot indeplini, eu asa stiu.
Asta numesc eu o Vizita complexa.
