Vizită de Lucru la Crama Oprișor

Vizită de Lucru la Crama Oprișor

Ucenicul la atac

Cum se descurcă un neinițiat în ale vinului la muncă, într-o cramă?

Își ia colegi care să știe, merge la Crama Oprișor, filmează, ascultă cu atenție poveștile locului și sfaturile managerului, degustă, ia pauză, iar degustă, iar ia pauză. Vine la legat via și revine la cules. Vede și revede apoi filmul momentelor. Și va prinde gustul. Dar nu va ști nici pe sfert din ce știu profesioniștii locului.

Exact așa am făcut, că altfel totul ar fi fost tulbure și acum.

La Crama Oprișor nu poți merge o singură dată. Nu știu dacă în alte părți e la fel, dar aici, cu certitudine, dacă vrei să faci cunoștință cu munca oamenilor, e obligatoriu să vii măcar primăvara și toamna. Să îngrijești și să culegi. Așa am făcut, dar nu am fost convinsă din prima că e necesar.

De ce?

 

Noi toți zicem că știm

Ce mare lucru, doar bunicii făceau vin, aveau vii pe care le săpau, le îngrijeau, apoi se făceau strugurii, îi culegeau, îi puneau la fermentat, ziceau Abracadabra și apoi scoteau cu furtunul un păhărel să guști. era acel gust dulce-acrișor specific, cu care am rămas din pivnița bunicilor din Ardeal. Se făcea el cumva. Dar nu se făcea singur. Vinul.

Ziceam că știu, măcar în linii mari.

Aveam să-mi dau seama că de fapt nu știu nimic. Nici despre vinul artizanal, făcut după rețeta din moși-strămoși, nici despre cel produs industrial. Așa că invitația la Crama Oprișor a fost un drum inițiatic, pe care-l recomand oricui. Este cultură generală, mai presus de cultură de viță-de-vie.

 

Echipa de viță

Și am aflat, cu ajutorul directorului general, Gabriel Roceanu, dar și al colegilor săi cum de le acaparează viața tot acest proces de producere a  unui vin de calitate pentru iubitorii acestei licori. Că nu se face singur. Nu intră tiptil în uriașele tancuri de colectare, strugurii nu-și sumet nădragii și se desciorchinează la intrare, nici nu stau la fermentat din proprie voință, nu se separă de la sine mustul și nici eticheta nu se lipește de capul ei pe sticlă. Totul este la un timp anume, într-o cadență anume, cu o pricepere anume.

Există, da, aparate mari, mecanisme care ușurează munca omului. De exemplu, am văzut desciorchinatorul, denumirea e populară, dar evidențiază exact ce se întâmplă prin rotirea ciorchinilor bogați în boabe, după ce vin în lădițele de pe câmp. Acest uriaș aparat separă ciorchinii de partea moale, dulce, care ne interesează așa de mult.

Există, da, și mașina de cules, care trece printre rânduri și adună cu migală tot ce simte că e strugure. Există roboți care ajută, pun etichete, fixează dopul, dau productivitate, dar oamenii sunt foarte importanți, ei acționează în prim plan. Asta mi-a explicat șeful de fermă, Silviu Trasca, care a studiat Agronomie și asta profesează, deci e omul potrivit la locul potrivit.

Tot oamenii, pe câmp, iarna-primăvara, leagă nuielele de viță-de-vie, cu viteză, cu dexteritate dar și cu drag, ca să stea ordonate, să fie apoi ușor la cules. Tanti Viorica m-a învățat și pe mine.

Tot oamenii, pe câmp, toamna, adună strugurii, cu aceeași dexteritate și voie-bună și nu lasă nimic în urmă. Nu glumesc, nu înfloresc când vă zic de voia-bună, atât primăvara, în martie, cât și în septembrie, oamenii care vin acolo știu ce fac și lucrează cu antren. Cântă, fac întreceri, sperie graurii. E drept că o lucrătoare m-a speriat și pe mine cu energia supranaturală de care a dat dovadă. Încă nu mi-ar recâștigat stima de sine după comparația cu ea, și tot aștept să-mi divulge dieta ei. Prea avea forță și anduranță.

Este drept, de asemenea, că numărul lucrătorilor s-a împuținat de-a lungul timpului, dar cei care au rămas, sunt devotați și se mișcă la nivel olimpic. Nu mă luați în calcul și pe mine, cu două lădițe pe care abia le-am strâns.

Cine m-a mai uimit?

Veronica Gheorghiu, oenolog, este om de bază la Oprișor, talentul său, priceperea, pasiunea, au făcut-o de neînlocuit, oricât zice proverbul că nu există cineva cu descrierea asta. Veronica este realmente de neînlocuit, este omul care stă mai mult la serviciu decât acasă, până și concediul postnatal l-a scurtat,, ca să vadă de ceilalți bebeluși ai săi, strugurii. Vă închipuiți ce nas fin, ce simț dumnezeiesc a tot ce intră în coacerea bobului de strugure, are. M-am simțit ca o tufă de Veneția care încearcă să rezolve matematici superioare atunci când mă invita să descopăr aromele din paharul de vin. Înțeleg viața de tufă, dar pe cea de oenolog o consider undeva la granița de transformare în zeitate. Cum să descoperi dintr-o sorbire gustul de ienupăr sau de mușețel, de slănină adumbrită de crengile uscate, de ciocolată cu aromă de pelin? Cum?

Am aflat cum se bea vinul oltenește, care e povestea etichetelor cu nume de sfinți iubiți în Oltenia, a avut grijă să ne pună la punct Gabriel Roceanu, ne-a plimbat pe dealuri și prin gospodării, ca să știm de la oamenii locului povești perene.

Și am mai aflat că nimic nu se aruncă, de exemplu, partea de mâl și ciorchini se adună cu grijă și se folosește ca îngrășământ. Multe am aflat. Și le-am cuibărit undeva, în cămara comună creier-inimă.

Experiența la Oprișor ne-a apropiat de niște oameni care seamănă cu bunicii, cu străbunicii noștri, doar că au introdus și semnul anilor de avans tehnologic pe care-i trăim. Am simțit acut că ar fi cu adevărat bine dacă ne-am descălța și am simți iarba sub tălpi, să privim cerul ca să descoperim dacă va fi recoltă bună, că am pune de-ale gurii la mijloc și am frige niște slănină în pauza de masă. Dar apoi ne-am dat seama că noi venim de departe și departe e și gândul nostru, însă pentru o clipă ceva s-a conectat. Și de dragul acelei clipe, am reveni iar la Crama Oprișor. Și-așa au rămas atâtea nespuse…

Citiți cartea, dar vedeți și filmul

O să vă las să vedeți filmul, care conține și întrebările și uimirile de gâgă, dar și aha-urile și informațiile importante, pe care nu trebuie să le scăpăm din vedere, mai ales că suntem o națiune care a iubit dintotdeauna vinul, l-a prețuit și l-a ținut la rang de membru al familiei. Pentru român, creștin de mii de ani, vinul e sfânt.

Mulțumim, Gabriel Roceanu și Echipa de la Crama Oprișor, pentru o experiență cu stări de grație.