P.S. ITPS IS COOL

Vizită de Lucru la ITPS, Ghiroda, județul Timiș

 

Am pus în titlu deja P.S.-ul, că știam finalul și nu mai puteam aștepta până să vă povestim, să citiți tot, să reacționați și să ne dați dreptate. Ca să știți din prima.

Acum, că ne-am răcorit, ar fi cazul s-o luăm metodic, cum scrie la carte, pardon, la computer. Că în lumea asta digitală am intrat, odată cu invitația de a vizita compania atipică de IT de la marginea Timișoarei, numită misterios ITPS.

Ai ti, adică IT

Izabela Drăgilă, omul său de marketing, o fată dezinvoltă, cu un zâmbet cuceritor la care se vede că nu renunță nici în momente tensionate, născută să fie om de marketing, ne-a întâmpinat, cu entuziasmul cât casa și mai ales cu mângâieri pe cap la frica noastră că n-o să pricepem ce se întâmplă într-o firmă de IT, fie ea și atipică. O să pricepeți imediat, o să vă placă tot, colegii mei sunt de zahăr, nu-s IT-iștii pe care vi-i imaginați, singuratici și plictisitori, o să vă bată la biliard, o să vă bată la baschet, o să vă bată la cap…dacă veți reuși să-i scoateți de la computer. Cam asta era descrierea ei, tot misterioasă, iar provocarea de a-i scoate din mediul lor părea imposibilă.

Cum am ajuns aici? ne-am întrebat o clipă, privind-o pe Izabela că se pregătește să ne lase să ne descurcăm de capul nostru, făcându-ne complice cu ochiul. Staaai, nu ne lăsa, Iza!!! Netezește-ne calea spre oamenii care străbat mai degrabă câmpuri virtuale decât cele preferate de văcuțele bunicilor. Dă-ne limbajul, antrenează-ne, dă-ne parolele.

Adevărul e că ea a dat startul jocului, ea ne trimisese momeala pe pagina noastră de Facebook și ne tentase din prima clipă cu descrierea extrem de frumoasă făcută acestei unice firme de IT care oferă servicii specializate în proporție de 95 % românilor din toată țara. “V-așteptăm să vă povestim cum poți vinde servicii de IT în România, noi suntem mai așa, contra curentului”, ne scria la începutul anului, într-un mesaj foarte prietenos.

Mai altfel?

Firmă de IT, zici? Hm, oameni înalt calificați, cu limbaj specific și un soi de introvertire.

Români, zici, rămași în România să facă ce le place, adică IT? Hm, interesant să cunoști așa rarități.

Atipici, zici, au căutat o cale proprie, poate ocolită de alții? Hm, ne place. Vrem să venim. Să afle prin noi și alți români.

ITPS în offline

Și pornim spre Timișoara. Ajungem pe Calea Lugojului, satul Ghiroda, respectând întocmai indicațiile Izabelei. Ne tentează mult coșul de baschet ce se ițește în curte, dar și mai tare ne atrage să-i cunoaștem pe căutătorii de soluții pentru români. Pătrundem, îndemnați de fetele din încăperea de întâmpinare…și tot ce a urmat este film de acțiune, film polițist, film de comedie, film liric, film mut, film S.F. Prin toate stările suntem trecuți, ba chiar nu mai vrem să plecăm de acolo, așa de multe revelații ne bombardează.

Ce-am filmat? Sigur că nu poți jongla cu imagini spectaculoase ale muncii celor implicați într-o firmă de IT, datele specifice clienților fiind materia lor primă, deci încifrată și ascunsă ochilor curioși, dar ambianța, poveștile, diversitatea preocupărilor, teambuildingul care urma a doua zi, istoria de ani buni a echipei și buna dispoziție a celor aflați în spațiul generos și frumos desenat ne dau pe loc gata. Poate de aceea ne și pornim antenele, aparatura să intrăm live pe Facebook, să nu fim singurii descoperitori ai unor genii ascunse și poate de aceea pam param…ne apucăm să facem și cea mai lungă transmisiune, contrar tuturor uzanțelor. Nu se stă o oră într-un live, se știe de la grădinița social media treaba asta. Dar noi nu putem. Uităm complet manierele social media. Pur și simplu ne-au vrăjit. O fi fost 5 G-ul activat la venirea noastră, o fi fost doar 1 G-ul Gianinos, nu știm, nu s-a elucidat misterul, dar putem să vă certificăm că acolo s-au adunat oameni care mai de care mai faini, e echipă cu departamente precise, cu oameni la laptopuri, la darts sau la o cafea pe terasă, unii povestind de la distanță, dar conectați perfect. Care au pe mână datele multor companii autohtone, care asigură cu profesionalism, seriozitate și foarte înaltă cunoaștere a domeniului de acțiune, unul delicat și puternic totodată, stocare, prelucrarea informațiilor fiecărui client.

Zi digital și gata

Unde adunați toate datele astea, unde le îngropați? Oare le așezați frumos în cutii, apoi în dulap, ca femeile, pantofii? Sigur că suntem conduși și la Data Center-ul din apropiere, unde sunt îngrijiți și fizic munții de informații. Acolo nu se doarme, acolo se face backup la backup, acolo se trăiește viitorul, după cum ne arată Dan, cel care lucrează de 15 ani și este foarte legat de firmă.

Nu a fost treaba noastră să pricepem complecșii algoritmi folosiți în programare, ci doar să vizităm o echipă sudată, ambițioasă, inteligentă, care nu-și mai vede capul de treabă, axată pe clienți români și în același timp foarte dornică de joacă, de socializare, de mici surprize și mari pasiuni sau mari surprize și mici pasiuni, încă nu ne-am lămurit, urmează să ne revedem într-o nouă Vizită. Că am rămas prieteni, iar Cristian Leoveanu, omul care ține sudată această frumoasă familie ne-a promis că mai are multe povești pentru noi, deci pentru voi, cei care ne urmăriți isprăvile.

Ne-a promis și că va coborî la un meci de baschet, dar terenul a fost acaparat de fetele companiei, care s-au întrecut dârz la un Obligatea cu suspans. Ce delicat, ce manierat, Cristi. N-o fi vrut să pună capac aruncărilor noastre haotice în ceața terenului IT.

P.S. ITPS e cool. Să fie clar și la final.

You may also like

Leave a comment