Crăița de Voinești și merele de aur

Vizită de Lucru la Crăița Merelor, Voinești

Dintre pomi, ce preferi? Nu prea știu ce să zic, tei sau măr. E un vers dintr-un cântec sincer, Dragostea-i un biscuit în formă de stea, de prin 2000. Ce alegi între tei și măr? Hm? Să auzim. Măcar dintre meri. Dacă ți se oferă un coș cu mere de diverse soiuri, care e preferatul? Pe care pui mâna?

Ce să alegi? Serios, ce să alegi, când e toamnă și ți se pun înainte toate fructele pământului? Ce alegi? Că, na, trebuie să emiți o opțiune, nu-ncap toate într-un stomac pricăjit. Bine, vă încap toate? Ei, nu contează, s-a hotărât, e directivă de sus, trebuie să alegeți, fiți responsabili, ieșiți la vot. De mere. Nu e de flori de măr, o să vedeți.

Bine, ca să alegem, ținem cont de gusturi. Să recunoaștem, cam toți românii preferăm merele. Bun, lăsăm la o parte strugurii minunați și gutuile parfumate și optăm pentru mere. Bine, dar ce mere să alegi? Că-s soiuri, grămezi, și ionatane și golden, și bot de iepure și Florina, mai nou văd și Jonagold, Generos, Golden Delicios. Nu v-ascundeți după secretul votului. Spuneți, ce alegeți?

A, iar ținem cont de gusturi. Că unora le place acrișor, altora dulce-leșinător, unii vor o tentă amăruie, alții o dulceață mai fadă. Bine, alegem noi. Ionatanele. Dulci-acrișoare.

Ei, și acum vine mare alegere. Nu, nu ne repezim în partide politice, nici pe candidați la președinție nu punem ochii, facem doar selecția de producători în care avem încredere, care ne aduc mărul exact cum ne place nouă, sănătos, crocant, gustos. Este că e al naibii de greu? Cauți mămăițe sincere, cu mâinile muncite, cu ochii înlăcrimați de dragul muncii lor. Nu le găsești, neam. S-au înmulțit tarabele, ne iau ochii mere care mai de care mai lustruite, mai fățoase, dar…hm…sunt din România? Și mai ales…sunt de-acelea cu care am crescut? Sau sunt gonflate, vagă aromă de măr, formă și atât?

Nu vă mai ținem pe jar, noi, cel puțin un răspuns, avem. După o lungă cercetare, am vizitat livada Crăiței Merelor, așezată în Voinești și recunosc că ne-am dus cu sufletul îndoit. Toată lumea prin piețe pretinde că are mere de Voinești. Și iei țeapă, în așteptarea celebrului gust perfect de măr, cu care Voineștiul s-a făcut cunoscut. Poți să te trezești înșelat, pentru că respectivii doar se pretind a fi din Voinești, alții poate chiar sunt de-acolo, dar apartenența la această localitate, specializată pe creșterea merelor de mare calitate nu garantează nimic, dacă nu e dublată de onestitate și muncă zdravănă.

Adevăratele mere de Voinești

Am plecat spre Voinești gândindu-ne că, pe modelul tuturor pomilor lăudați, vor exista așteptări nesatisfăcute, că de-aia zice românul mai departe în proverb să nu te duci cu sacul. Multe localități de-acestea, fanion, s-au pervertit, din lăcomie și din dorința de a specula la maximum notorietatea. Mulți fâlfâie o emblemă, dar produsele odinioară fără cusur de sub acea emblemă nu se mai deosebesc cu nimic de mormanul mainstream, de banal, de slab calitativ. Pentru că se dorește a scoate folos peste măsură, cât mai mulți bani și se recurge la mijoace neortodoxe: se îndeasă pământul cu ce nu trebuie, se burdușește cu soiuri intens chimizate, care fac recoltele uriașe dar fără aport nutritiv, știm cu toții că unii merg pe calea înșelăciunii, profit mare pe muncă puțină, dacă se poate, de ce nu, ne specializăm pe scamatorii Ia uite- mărul mușcă-l ia uite cum nu știi ce ai mușcat.

Aflasem de această Crăiță a Merelor din răsfoiri atente de pagini social media. Toamnă, ca și-acum. Plin sezon de cules. Ne-au atras atenția un fel simpatic, sincer, proaspăt de a transmite o informație despre o banală ofertă de mere, o promovare decentă, cu verb răspicat și provocare, credința neclinitită în calitatea fructelor proprii și niște poze delicioase, atât cu mere din livadă, cât și cu o fată subțire, delicată, cu zâmbet fermecător, care semna: Crăița Merelor. O sumedenie de urmăritori ai acestei pagini cumpăraseră deja și se înscriau la noi șarje de cumpărături, semn că le plăcuse experiența. Laudele nu conteneau, review-uri la superlativ. Iar fata cu titlul nobil de Crăiță răspundea politicos, entuziast, fiecăruia în parte. Sigur, nu crezi doar niște recenzii pe net. Pot fi prieteni, rude, în epoca fake-news-urilor sufli și în înghețată. Dar poți face mai multe investigații, dacă vrei să te lămurești. Oi vrea să ajungi acolo, dar ceva mai mult trebuie să existe, să te și pună în mișcare.

Verificare humanum est

Am făcut, bineînțeles, o primă comandă și am verificat crocănțeala merelor ionatane fix din mâna Corinei, așa se numește în familie Crăița. Ea face livrarea în fiecare sâmbătă ăn București, pentru a-i ajuta pe părinții ei, care, pe de altă parte, vin cu toată producția la Târgul din Agronomie. Crocănțeala fiind ce trebuie conform gustului copilăriei, am zis Hai! E ceva special aici. Să pornim spre Voinești!

Și pornim. După două ore și mai bine de rulat înspre Târgoviște, începem să recunoaștem locul prin care nu fusesem niciodată. Voinești. Îl recunoaștem, da, fiindcă de strajă, pe drum, vezi numai meri încărcați de rod. Să sărim pe ei? Să ne umplem poala? Tentația e mare.

No, nu e frumos, nu e elegant, înghițim în sec, coborâm și salutăm. Unde e livada Crăiței, întrebăm. Lumea o cunoaște, ne îndrumă. Ajungem într-o imensitate de livadă, unde mai mulți oameni se cocoață, cară lădițe, numără, sortează. Printre ei, fata frumoasă, delicată din poze și de la livrare. Începe să ne povestească cu mare plăcere despre livadă, despre munca de-o viață a părinților ei, despre cum vrea să-i ajute cu noile tehnologii digitale, cu marketing și tot ce știe ea. Este angajata unei mari companii, are un job cu răspundere, îi place ce face, dar când are timp liber, se repede la Voinești, face livrări de la Voinești, scrie, povestește despre Voinești. Totul este despre locul copilăriei și descoperirea muncii. Adică despre mere. Și despre pere. Și despre gutui. Și despre cireșe. Si vișine. Ce nu are livada lor? Are de toate.

Gustul. Ionatanul are gustul ăla.

Ajungem și la momentul în care ne invită să culegem mere și să le gustăm. Nu putem refuza așa o invitație, nici Albă-ca-Zăpada nu a putut, e ceva irezistibil în invitația asta. Noi savurăm, Corina Oprea explică. Avem și pomi plantați demult, am și creat soiuri, am ținut cont de cererea de pe piață dar am și venit cu noutăți și surprize.

Noi umflăm burta, uimiți de gustul incredibil al acestor mere, ea dirijează lucrătorii. Noi îndesăm încă o bucată dintr-un soi nou, ea adună lădițele, le suie pe remorcă, ne invită și pe noi: Haideți să vedeți unde va fi Pensiunea Crăiței Merelor. Ajungem într-o altă livadă, încărcată de roade, nu mai încape nicio coajă de măr, dar mai intră poveștile Crăiței.

Aici va fi Locul, The Place numit, unde oamenii vor alege să-și reîncarce bateriile, loc de vacanță anume gândit de ea și ai ei. Mergem și la casa părinților mei, am de luat de acolo tractorul. Cum adică să iei tractorul??! Așa, simplu. Păi, tu mergi cu tractorul? Nu se strică manichiura? Nu se strică, râde Corina, că l-am domesticit.

Îi cunoaștem pe părinții Corinei, doi oameni de ispravă, pasionați de creșterea pomilor fructiferi, dealtfel tatăl știe bine orice petic de pământ din zonă și istoria locurilor și degradarea unor activități, odinioară de bază. Voineștiul era în vremurile comuniste o mare stație de cercetare în domeniul creșterii pomilor fructiferi, aici s-au inventat soiuri noi, exportate apoi în lume. De aici faima sa.

Crăița a pornit apoi tractorul încărcat și a plecat la volanul său mai departe, în aventura sa de familie. Pasiunea ei. Putem să-i spunem afacere, dar e pasiune cât cuprinde. Se citește în ochii tuturor. Nu se vor opri aici, ce bine, noi am devenit clienți fideli, așteptăm să vedem Pensiunea gata, produse noi pe lângă sucurile stoarse acolo, cu mașini speciale.

Am mai forțat norocul cu câteva mere și pahare de suc, ne-a luat cu leșin, dar am plecat cu demnitate, fără să așteptăm vreun prinț, eram în altă poveste: Crăița de Voinești și merele de aur.