Sezon nou · TVR 1 · sîmbăta, ora 11:00
Ce mîncăm cu adevărat, chestionat la fața locului
Vizita de Lucru se întoarce la TVR cu un sezon culinar. Nu mai e o vizită de curtoazie prin fabrici și cămări — e o lămurire a unor mituri. În fiecare episod, ceva o trimite pe Gianina Corondan pe urmele unei întrebări pe care ne-o punem cu toții, dar rareori cu voce tare: pîinea neagră e într-adevăr din secară sau doar vopsită? Cîtă Turcia mai e în sarmalele de sărbători? Mierea de la marginea drumului e miere, sau e sirop cu etichetă frumoasă? Apa chiar conține mineralele promise pe etichetă? Putem să păcălim cu afișajul bio?
O chestionare a alimentelor de încredere, nu o vizită indiferentă
Diferența contează. Într-o vizită clasică, gazda arată, oaspetele admiră, toată lumea zîmbește la cameră. Aici nu. Ceva declanșează episodul — o suspiciune, o etichetă neclară, o poveste care nu se leagă — și Gianina merge pînă la capăt cu ea, la fața locului, cu mîinile în aluat sau în borcan, pînă cînd mitul se confirmă sau se sparge. Uneori se confirmă. De cele mai multe ori, drumul este plin de învățăminte, realitatea e mai interesantă decît mitul.
Format simplu, replicabil, și — asta contează pentru o televiziune care intră în al 70-lea an — un format care merge la orice masă românească: de la pîinea cu unt de dimineață pînă la vinul de sărbătoare.

Patru din anchetele care vin
Nu sînt episoade filmate încă — sînt patru mostre din cele douăsprezece întrebări pe care sezonul își propune să le lămurească, ca să se vadă limpede ce înseamnă „anchetă”, nu doar ca declarație de format.

Adevărul despre pÂine
Pîinea neagră căutată pentru calitați e din făină integrală, sau doar vopsită cu malț și caramel ca să pară mai sănătoasă decît e? Se verifică la brutărie, cu eticheta în mână, dar și cu critici culinari și chefi bucătari.
Adevărul despre sarmale
La masa de sărbători, câtă carne mai e cu adevărat din porcul de gospodărie și câtă vine, congelată, tocmai din altă țară? Acestea și alte curiozități legitime vor fi dezamorsate cu ajutorul specialiștilor.
Adevărul despre miere
„Miere naturală” cumpărată de la marginea drumului: e din stup, sau e sirop de glucoză cu etichetă scrisăcum trebuie? Se merge la stupină, se analizează cu specialiști.
Adevărul despre brânză
Brânza „de Sibiu” de pe raft vine doar din Mărginime sau doar împrumută numele unei regiuni ca reclamă? Se caută argumente și cu specialiști din domeniu.
Acestea patru, plus încă douăsprezece — lactate, vin, cozonac, bio și celelalte — formează sezonul întreg. Fiecare pornește la fel: de la o suspiciune, de la vorba din popor, lucruri trăite și cumulează intstrumente care ne pot ajuta să fim mai prezenți, mai greu de păcălit.
70 de ani de TVR, cu clarificări despre alimentele produse în România
Nu avem loc în grilă ca oricare altă emisiune nouă. Vizita de Lucru a mai fost la TVR — are difuzări, o arhivă, un canal propriu. Intrăm acum într-un an în care televiziunea publică își serbează istoria, iar o emisiune care a rezistat și s-a reinventat poate fi de folos. Sâmbăta la 11:00, cu reluări, ajungem exact la publicul pe care internetul nu-l atinge — cel care încă își face cumpărăturile cu ochii pe etichetă și așteaptă clarificare și empatie.

N-am scris noi asta
Pe 28 iunie, la un eveniment organizat împreună cu Cinema City pentru antreprenori, Gianina a anunțat intenția unui sezon nou. Jurnalista Roxana Melnicu a scris despre cum îi apare de fapt Vizita de Lucru:
Dacă mai toată presa din România se îndeletnicește cu dezvăluirea motivelor pentru care lucrurile nu merg în țara asta, Gianina și-a propus să arate de ce totuși lucrurile merg încă în țara asta […] Nu e însă o emisiune despre business, ci despre pasiune. Cu har și pasiune, Gianina și Marius Tudose, artistul din spatele camerei video, realizează imposibilul: te fac să-ți fie poftă de muncă și nu numai de produsul muncii.
— Roxana Melnicu
Sezonul se filmează acum
Producția a început. Fereastra pentru toamnă e strînsă, dar nu s-a închis — și sperăm să prindem împreună grila asta. Dacă ai o producție, o fabrică, o cămară care crezi că merită anchetată — sau vrei pur și simplu să urmărești sezonul — ai unde.
