Daca e Lucru, e Vizita

Facea pe vremuri Ceausescu vizite de lucru. Se dadeau la televizor calupuri intregi de imagini cu tovarasul in mijlocul tovarasilor, el trona suficient si atotstiutor intre coloane vertebrale indoite, inainta cite un pas printre indivizi livizi, cu zimbete transpirate, scriind de zor in carnetele indicatiile ivite pe parcurs.

Eu ma uitam la cele doua ore de program cu religiozitate. Si, in asteptarea filmului american “Sapte mirese pentru sapte frati”, urmaream si ritualul asta tacticos-dialectic prin fabrici si uzine. Ba era la Portile de Fier, ba la Fabrica de Mase Plastice. Ba cu halat si casca pe santierul naval minuind o lopata, ba la APACA, printre masini de cusut si lucratoare hipnotizate, ravasite ca le-a observat tovarasul sacoul la care lucrau pentru export. Doar punctele de lucru erau impasibile la asa desfasurare de forte.

Vremurile au trecut. Ceausestii de dupa au rarit obiceiul, si-au facut altele, au dat de-a berbeleacul fabrici cu echipe cu tot sau in cel mai bun caz, au uitat de ele.

Eu nu am uitat. Am o curiozitate imensa de a scotoci prin ateliere, sectii, linii tehnologice, de a intelege procese de fabricatie, bineinteles acoperita de salopeta si casca de protectie. De a afla ce mai exista din ce exista si ce s-a facut nou. Care e secretul din spatele unor produse pe care le gasim ambalate cuminti in supermarket. Care e secretul pentru care unii prestatori de servicii sint asaltati mereu ca si cum n-ar avea concurenta. Cum de altii nu.

Ceausescu dadea indicatii.

Eu primesc indicatii.

Vreau sa fac o vizita-revelatie, care sa fie chiar “de lucru”. Pentru ca oamenii vor sa afle. Pentru ca oamenii cauta inspiratie. Pentru ca oamenii vor sa ramina paf . Pentru ca ideea e buna.

Deci, primiti cu “Vizita de lucru”?