De 22 de ori RomBeer

Vizită de Lucru la RomBeer, strada Ion Câmpineanu, București

 

Am călătorit,🚶‍♀️ am testat (și gustat) pe harta berii artizanale din 🇹🇩 România.

Hamei? Da! Malț? Da! 🍺Apă? Da, plus câteva arome pe la diverse sortimente. Practic, am aflat că, dacă știi principii de bază, dacă știi cum, poți face bere cu orice ingrediente!

Pentru a vedea cum se face un plin de bere românească artizanală ne-a primit însuși Igor Leșan, meşterul staţiei RomBeer. Cât o mai fi acum un plin de benzină, nici nu mai contează. Dar aici, în imperiul berilor domneşte Ţarul Igor cu minunăţiile lui de beri nepasteurizate, nefiltrate şi ţinute la fix 5,5 grade Celsius cu tot, şi nu te mai gândeşti la bani, ci la cât de bună e berea aceasta proaspătă. E drept că are la vitrină şi beri îmbuteliate, cu etichete făţoase, numai una şi una. S-a clădit în patru ani construcția aceasta migăloasă, s-au ajustat mici imperfecțiuni, s-a gândit mare, așa încât Igor este acum întemeietorul RomBeer, o franciză 100% românească, care în mai puţin de doi ani a deschis deja 22 de staţii de bere, cele mai multe în Bucureşti, dar sunt şi în Craiova, Tg.Jiu, Alba-Iulia, Cluj-Napoca, Braşov, iar una proaspăt intrată în grija unei familii tinere, întreprinzătoare, e în Timişoara.

Abia aştepta să ne spună cât de mare şi de frumos s-a făcut regatul său, pornit de la conceptul RomBeer, ce s-a lansat în 2016 şi care în vara aceasta tot înfloreşte. Dacă treceţi pe Calea Dorobanţi, să vă opriţi musai la Rombeer Expres stradal să luaţi 2 go câtă bere doreşte sufletul vostru. Toată e bere românească, făcută de berari români şi testată de specialiştii în bere din cea mai veche unitate RomBeer, clienţii conştiincioşi, juriul lor de nădejde.

Nu e berar român să vrea să intre în lumea afacerilor profesioniste cu o bere bună, plămâdită cu iubire multă pentru licoarea magică, şi să nu-l găseşti aici. Practic, poţi călători pe drumurile bery tasty ale României şi să găseşti cei mai vajnici reprezentanţi ai acestui fain meşteşug.

Spuneam de a inventa bere cu orice ingredient. Auzisem de multe Am călătorit pe mapamond, dar de unele combinații am aflat abia la aceasta Vizită, uimiți. Dacă credeaţi că aţi gustat ce era de gustat în materie de bere, ei bine, poate nu aţi testat berea cu andive sau cu levănţică, aduse de huliganii hameiului. De berea de ghimbir cu celule stem de curcumă ce să mai vorbim?

E pus pe roţi şi un RomBeer-mobil cu 24 de sortimente draft, fiţi cu ochii pe cele mai faine evenimente şi veţi da de izvorul fermecat! Vine la pachet cu testări frecvente, cu explicații detaliate și neobosite, cu istorii picante și noutăți formidabile, și, colac peste drojd…pardon, peste pupăză,, cu un kit de afacere la cheie, prin această franciză.

Iaca amintiri de luat, informaţii de studiat şi ispite pentru berile de iarnă. Trăiască berea!

 

You may also like

Leave a comment